Elegia larvei adormite.
Ești tare,
Ești mare,
Puternic ești așa cum ești –
Un fluture în vânt
Izbit de ghimpii trandafirilor,
Ascuns într-o larvă –
știi să te ferești.
Așa cum ești,
plumb pe o geană,
lacrimă uscată-n vânt,
Pământ reavăn
Ars de soare
Da bobului răbdarea să aștepte
stropul de ploaie.
Ca picătura norului ce-așteaptă
Să cazi în el,
Să se golească de tine
Și de greutatea ta,
Să pici pe iarba pârjolită de dogoare,
Pe-ogoarele însetate după tine.
Ești vântul ce usucă
roua crinilor invite peste nopți pustii,
Pustii din vraja viselor sperate,
Neîmplinite și neadăpate
Din jgheabul încă plin de fericire.
Ești o petală ce atârnă-n neputința
Unui suflu ce și-a uitat respirarea
În zori de ziuă,
În amiază,
În apus,
O respirare care nu visează noaptea.
Ești o trezire după visul cel dorit
Și somnul de coșmar ce nu te lasă
Din cătușe-n zori de zi;
Ești gura unui nor ce-ți urmărește
Pasul spre razele ce vor să te-ncălzească,
Dar ești și norul
Ce îl ții ca pe o umbră
Căscată într-un demon peste tine,
Ești poezie.
Frunză de alun
De jos te-adun
Să te pun în pernă
Ca să-mi fii eternă
Pavăză de-abis
Cufundată-n vis..
Ești începutul și sfârșitul
neînceputului sfârșit,
Ești punctul cardinal fără de puncte
Și curcubeul fără de culori,
Ești cenușiul ce împarte
Somnul în veșnicie
Și veșnicia somnului divin.
Ești tare și static,
Ești mare și te scurgi în mine,
Puternic ești și inhalezi
Noaptea cu ziua,
Arșița cu ploaia;
Știutul, neștiutul îți sunt pașii!
Ești static în mișcarea adormită,
Te scurgi în mine tot mereu,
Mereu
Ești tu atunci când ești privită,
Când te ascunzi
Atunci ești eu!
Sensul versurilor
Piesa explorează starea latentă a potențialului, dualitatea dintre aparență și esență, și ciclul nesfârșit al existenței. Vorbește despre transformare, despre a fi prins între vis și realitate, și despre căutarea unui sens într-o lume plină de contraste.