În lumina ce-a pălit
Fuge și se-nvârte tare
Viața-n dansu-i nesimțit.
Iar când urcă colo-n zare.
Noaptea, magică socot,
Potolind foamea și nazul,
Ștergând jenă, ștergând tot
Strigă bardul: „Era cazul!.
C-a mea minte și vertebre
Cer odihnă agitate;
Am în piept cântări funebre,
Și-o să mă întind pe spate
Sub perdelele lăsate
De voi, reci și-adânci tenebre! ”
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentul de sfârșit și dorința de odihnă după o viață agitată. Vorbitorul se pregătește să se predea nopții și uitării, găsind o oarecare alinare în întuneric.