Savanți severi, plecați pe luneta planetară,
Ca și amanți frenetici, când vârsta le e-n declin,
Iubesc voinica, blânda pisică din cămin,
Ca ei de rebegită, ca ei de sedentară.
Prietene științei și voluptății vii,
Ele iubesc tăcerea și-au spaimă de tenebre;
Le-ar folosi și Iadul la cursele-i funebre,
De și-ar pleca trufia felină spre-a servi.
Visând, ele se-așază în nobila ținută,
Ca sfinxșii ce-n deșerturi contemplă zarea mută,
Sau dorm în pacea nopții și-a visului etern;
Le luce magic coapsa de scânteieri mobile,
Și pulberi, ca nisipuri de aur ce se cern,
Le scapără prin stranii și mistice pupile.
Sensul versurilor
Poezia explorează natura complexă a pisicilor, comparându-le cu savanți și amanți. Se sugerează o legătură între pisici, știință, voluptăți și mister, subliniind trufia și frumusețea lor enigmatică.