O, muză de suflet, râvnind la palate,
Când un vânt de Gerar va sufla cu vigoare
În plictisul cel negru întâlnit pe-nserate,
Vei avea ceva jar de-ncălzit la picioare?
Vei trezi iar la viață umărul marmorat
La nocturnele raze ce prin storuri pătrund?
Dacă punga ți-e goală, cerul gurii uscat,
Vei putea s-aduni aur din seninul profund?
Pentru pâinea de seară necurmat să lucrezi
Și ca tânărul dascăl, du-te să tămâiezi,
Un Te Deum să cânți, chiar de nu crezi ce spui.
Sau, precum un circar, giumbușlucuri să faci
Și cu ochii în lacrimi să zâmbești și să placi
Ca pe omul de rând să îl binedispui.
Sensul versurilor
Piesa descrie dificultățile unui artist sărac, nevoit să facă compromisuri pentru a supraviețui. Ea se întreabă dacă inspirația mai poate fi găsită în lipsuri și dacă arta poate fi creată doar de dragul banilor.