Cassian Maria Spiridon – Ce Ne Îndeamnă

Puține
și nici acestea pe deplin meritate
sunt clipele
pe care ți le aproprii credincios
că ar fi cu putință
să se cuvină
vieții pe care o duci
prin văile necuprinse
unde negru cu negru
nu se împacă
și lumina de raze
abia mai palpită
ca o luptă între
două cvadrige
cu sufletele gata să se înalțe.
Puține
se știe
ți se cuvin
și mai puține sunt
cele care vin către tine
între tenebrele zilei
rămân degetele tale
ce-ți urmează cu un tremur ușor
conturul în boltă al frunții.
Degete înțelegătoare
ce ne îndeamnă
să tăcem împreună

Sensul versurilor

Piesa reflectă asupra efemerității momentelor prețioase din viață și asupra luptei interioare dintre lumină și întuneric. Gesturile mici, precum atingerea, ne îndeamnă la tăcere și contemplare.

Lasă un comentariu