Muntele sticlos din fund e la trei nopți
Depărtare cu privirea. Șahi răscopți
Plâng ce-a fost cu ochii scoși. Oigurii mei
Cresc în vaduri, văile vuiesc de ei.
Merg spre turnul nalt, cât norii albi de grindeni,
Margini nu se știu, privelişte n-are,
Țările vecine-l văd de pretutindeni,
Caravanseraiuri fumegă-n hotare.
Sus pe munți spânzurători cât cerul gol
Cheamă trecătorii şuierând domol.
Muşte cât găinile rotesc. Leproşii
Vămuiesc chervanele, aprind chiparoşii.
Curcubeul peste Asia întreagă
Cheamă-nțelepciunea voastră să aleagă.
Iată, flăcări, stele luminează albastre,
Naşterea pe scurt a seminției noastre.
Bajazet închis cu amintirea-n cuşcă
Gratiile ca zăbalele îşi muşcă.
Hoarda, hoarda mea de aur peste tot.
Prapur cu minciună, cepeleag despot.
Sensul versurilor
The poem evokes a sense of loss and decay, reflecting on the past glory of an empire. It speaks of distant lands, forgotten rulers, and the ephemeral nature of power and legacy.