(yo.. e timpu’.. hmm. ha ha… a venit momentu’ frate).
Văd acum cum cerul își schimbă din culoare
E un alt apus de soare
Frățioare, știu că doare tare
Văd păsări migratoare-n zare
Sufletu’ moare moale,
E real sau oare pare?
Văzând o floare-n care aeru-i bătrân plapând
Rămânând stăpân dau drumu’ la fum până-n plămân
Și rămân cu ochii-nchiși spre interior
Să mă regăsesc, când privesc, găsesc..
Lucruri ce mă depășesc
Tot ce vreau e să răpesc încă o secundă..
S-o păzesc, s-o pun să se-ascundă..
N-o s-o părăsesc, o să vrea să mă seducă..
Și deduc că dacă o s-o iubesc
Ea o să se ducă
Ceva îmi spune că se întunecă
Încerc să prind lumina dar îmi alunecă
Am în mânecă o ultimă scânteie
Ca speranța unei stele
Singura tichee din Calea Lactee.
Vreau să zic ceea ce urechea n-auzise
Lucruri care pot fi gândite, dar nu zise
Vă las manuscride, de zici că sunt Soffocle
La fel de înțelept precum câinele meu, Patrocle
Alte foi pe focle, arunc îndată
Din amur’ca ajung în pată
Prea multă muncă îmbată
Parcă văd un om mergând
Nu știu dacă pleacă sau vine.. da
Mi se părea că văd pe cineva
Ceva ardea în mine
Ca butucii arși de sobă
Avea o robă neagră
Și avea și pași de tobă
Simt cum se dilată timpu’
În atmosferă sumbră
Dominată de tipu’ cu chipu-n umbră
Până la marginile suprafeței,
Eu tac și fac ruga ca sluga
El avea gluga deasupra feței
Acum mă privea ca pe o țintă loială
Am 3 Ași, dar moartea are chintă roială..
Sensul versurilor
Piesa explorează efemeritatea vieții și inevitabilitatea morții, folosind imagini ale naturii, cum ar fi apusul și o floare fragilă, pentru a ilustra aceste teme. Naratorul reflectă asupra propriilor gânduri și sentimente, confruntându-se cu ideea că tot ce iubește va dispărea.