Se duce ciocârlia spre țări mai fericite,
Lăsând mâhnita iarnă cu viscole și ger,
Plapânda melodie, poete-mbătrânite,
Cu-ncetul se retrage s-iluziile pier!
Natura căruntită s-acum tot mai cată
Pe blânda cântătoare cu cântecu-i pierdut!
Nu mai spera, poete, în inima-ți sfărâmată
Să redeștepți avântul doritului trecut!
Se duce ciocârlia să cânte-n depărtare,
Acolo unde vara mai poate străluci…
Ce mai aștepți, poete? E ziua de plecare!
Vei mai cânta o dată… dar numai nu aci!
Sensul versurilor
Piesa descrie plecarea ciocârliei spre meleaguri mai calde, lăsând în urmă iarna grea. Poetul, cuprins de nostalgie, își pierde speranța de a mai regăsi avântul trecut, acceptând că timpul schimbă totul.