Când arde soarele de mai,
Când vântul iernii geme,
Mărețul brad, pe-naltul plai,
Stă verde-n orice vreme.
O rădăcină de colos,
Și-a sfredelit în stâncă,
Și de pe stâncă, maiestuos,
Mai sfredeleste încă!
De mult cu blocul de granit,
El s-a făcut totuna,
Și pe-amândoi, necontenit,
Îi zguduie furtuna.
Și lemn și piatră la un loc,
Verdeața-i ne-ntreruptă;
Aspiră ger, îndură foc,
Cu trăsnetul se luptă!
La piept cu viforul turbat,
La cap cu norul rece,
De-atâția ani nestrămutat,
El tot așa petrece.
De-ar fi să-i dați în văi adânci,
Odihna dezmierdată,
Răpindu-i viscole și stânci,
L-ați omorî pe dată!
Când arde soarele de mai,
Când vântul iernii geme,
Mărețul brad, pe-naltul plai,
Stă verde-n orice vreme.
Sensul versurilor
Piesa celebrează rezistența și statornicia bradului în fața vicisitudinilor naturii. Bradul este un simbol al forței și al adaptabilității, preferând asprimea mediului său natural confortului unei vieți ușoare.