Singur zeu, stătut-au înainte de-a fi zeii
Ca-n rugăciunea dacului, când anii mei trec rapid spre capătul scânteii
Stinsă-ncet de regret,
Regret, acum, trăirea lui Prometeu născut din defect,
Repet cu-efect de bumerang în lumea de azi pe cea de ieri.
Din lut, inert şi secat de puteri
Mă duc spre cer, vreau s-aud îngerii şoptind în taină
Că suntem toţi egali în ochii Lui, avem cu toţii aceeaşi haină.
Când sub stele doarme uşor un popor
Tainic dor, ca un vis a lumii trecător
Vitreg nor până mor uşor să zbor
Pe calea limpede, curată, far’de pată, sub aripă de cocor.
Cenuşă vie, vie-n mie de suspine cenuşie
Prădat în vis, trăit în scris, abis de risc, da’ cine ştie
Ce-mi vine mie? când pixu-i focul pe hârtie
Şi gândul mă-ndrumă – „haide scrie”..
.. Prometeu..
Retuşat de peisaj, mâinile blânde-i e scăparea
Din măduva craniului crăpat căldura vocii-o sună marea
Himerelor, cojoc de pânză-i stelelor,
Ca-n jocul ielelor, schimbând roluri, cadre-n decor.
Mâncat de plasmă, săturat de aghiasmă,
Remunerez ce-i sfânt prin poezie-n utopie-i o fantasmă,
Coroană bască, lângă verde las să pască, dornic iasca.
Foc aprins într-a sufletului vornic-dascăl
Las că-l hrănesc din patimile vre-unui zeu
Prin Herakle lovesc încă Prometeu.
Din hipogeu, zgudui scoarţa muntelui vechil
Scăpat, rămas încătuşat doar de cerneală lui Eschil.
Odă-n exil povestea mea cântată-n cor de păsări albe
Pioni umplând sute de table – chipuri dalbe
Scuipă bucată mărului rămas în gât
Îşi scuipă ura din torace şi atât..
Agitat ca vântul, cad printre zecile de-averi,
Omagiat, ca şi Pământul, rad lumina sutelor de primăveri.
Împăturat de rândunici prin pacea interioară, caut
(caut) puterea s-o destăinui prin sonata glasului din gând de flaut.
Ancorat în scrum, drum bun lepădat în fum,
Adun de nebun clipe-n zadar sorbind ce spun
Toate pe ducă.
Vorbe multe spuse-aiurea, unele poate te educă,
Poate-n zadar cerşesc copilăriei sărutare – oricum rămân
Bătrân cu minte de copil, copil cu sufletul bătrân.
Păgân pictat lângă icoană incolor,
Arzând încet trăirea mea-ntr-un curcubeu prădat de clor
Mor.. lângă pictura vieţii mele
Cu viaţă cer pictat de zei cu suflete de stele,
Diavoli ca iele, luceafăr blând arzând în piele,
-îmi scrie destinul pe frunte cu-ale lui Saturn inele.
Sensul versurilor
Piesa explorează condiția umană prin prisma mitului lui Prometeu, evidențiind sacrificiul, regretul și căutarea sensului în viață. Versurile reflectă o luptă interioară între idealuri și realitate, între speranță și disperare, culminând cu acceptarea destinului.