Suprafețele de apă verde forjează-oglinzi
pentru vulturi cu aripi vaste.
Să-mi stea chezaș nu e nimeni și nici să-mi prindă
pe piept un disc. Trupul poate să-nfrunte vântul
ca un orb felinar de bronz.
Cobor tăcut, gâtuit de imensitate,
pe plaja ruptă din lună
și calul-n goana al Europei la carul soarelui
își uită forma, o clipă, își pierde vajnicul
nechezat auriu.
Sunt numai țândări albastre de hărți marine
și astrolabe. În liniștea de demult
dă-n floare peștele-șarpe, scânteia pietrei,
silința mea spre cuvânt.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj contemplativ, unde elemente ale naturii și ale istoriei se împletesc. Este o meditație asupra efemerității și a căutării sensului prin cuvânt.