În amurgul presărat cu aur printre liniști mari și nemișcate
vine-ncet o insulă de plaur răspândind sub cer singurătate.
Ca-ntr-o arcă a iubirii, înaltă, a unit, să umble fără țintă,
nuferi albi și galbeni crini de baltă, trestii lungi și tufe moi de mintă.
Cât va rătăci așa-ncărcată, cărui țărm o va sorti destinul?
Patru zări uimite, deocamdată, strălucesc în ea ca-n cupe vinul.
Cu vibrări de nimeni descifrate duce-n lumea largă, pare-mi-se,
somnul cel mai legănat din toate, cele mai nepământene vise.
Și atât de falnică sub cer e și atât de mică și-nfricată —
tocmai cât să poți dacă s-ar cere să te-ntinzi alături cu o fată.
Sensul versurilor
Piesa descrie o insulă plutitoare misterioasă, plină de frumusețe naturală și încărcată cu vise și singurătate. Aceasta plutește fără țintă, purtând cu ea un sentiment de melancolie și invitația la o iubire liniștită și contemplativă.