Stalactitele plâng după bătrânii urși
Pupilele lor clare cad în candele aburite
Care cu moartea pre moarte călcând urcă
Până se fac lumânări de nuntă.
Iar oasele bătrânilor urși sunt și ele-aievea
Cum au pornit vii la drum acum 10.000 de ani
Și sunt fier ruginit printre străluciri
De porțelanuri și de cristaluri și de iluzie
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj funebru într-o grotă, unde rămășițele urșilor bătrâni se transformă în elemente ale naturii. Versurile evocă ideea morții și a trecerii timpului, sugerând o transformare continuă și ciclică.