Versuri corectate și adnotate
În satul ăsta-nsinguratnici câini, nici clopote nu bat.Nimic nu-i tulbură zidirea:nici pașii mei, nici amintirea,nici foc, nici molimi, nici jivineși nici păreri de rău sau bine.În dalba lui singurătatedorm oile pietrificate.Pacea-i așijderea din veac:oasele zac,pietrele tac.
Stați răvășite oase!Stați la soare,cât marginea acestei gropimai șadeîn așteptarea unui trup,cu muzici,cu doamne,cu eterși cu coroane!Apoi,cuminți, când veți vedea mulțimea,să v-adunați în săculețul alb de pânză,să nu-ntrebați nimic,să nu vă zbateți!Da..văd femuru-acesta, plin de soare(crucea păstrează-un nume de femeie)ce carne albă-o fi avut odată?Cât de rotundă coapsa,cât de caldăs-a-nfiorat de mânacăror oase?Dar osu-acesta fin,ce … Citește mai mult
O biografie, domnilor, ar trebui să înceapă cu răsuflareaunui om,când prima oară ochii lui întâlnesc lumina zilei, apoi– scotocind – să meargă până la moarte, când lumina zileis-a dus.Biografia ia astfel atunci sfârșit, doar dacă nu răstornicumva ordineași nu începi cu moartea, scotocind îndărăt, până lanaștere, deschizândviața ca pe-un sicriu și ducându-te în urmă către … Citește mai mult
Câmpurile pășesc îndepărtându-se întru alb,Făpturi sau stele.Mă privesc triste, le dezamăgesc.Trenul lasă în urma lui o linie de suflare.O, încetule.Cal de culoarea ruginei,Copitele tale, clopote dureroase –Toată dimineața asta.Dimineața s-a înnegrit cu încetul,O floare a renunțat.Oasele mele au cuprins o tăcere, îndepărtatele.Câmpuri îmi topesc inima.Mă amenință.Că au să mă lase să trec spre un cerFără … Citește mai mult
De ce oare mi-i ticsită minteacu totemuri sau cu oase?De ce văd în beznăaruncate pieile, fețele aninândfără mișcare?Odată, într-un loc mai cald,le-am privit cum dănțuie,un veșmânt calm le era dănțuiala;cerbul avea copitele de lână,șarpele părea un balaur în dimineață;însă-am adormit și i-am uitat.Și-n noaptea aceea lungăfurișându-se, animalele ieșit-auprin vizuinile ochilor mei orbi;și s-au dus într-altă … Citește mai mult
Trec bătrânii pesteOasele din creste.Mână-n dimineațăCare mari cu ceață.Câini de fum și valCalcă-n leagăn orb.Zboară lângă-un calUmbra unui corb.
Noapte, cu toată viteza bumerangului croit din oasele noastre și care șuieră, șuieră…
Vai mie, nu doarsufletul mă doare.Acum și trupul,oasele mă dor. Vai mie, dragoste,cui i-o fi dorde rana mea,zburdând rătăcitoaredin spic în spic,din ram în ram,cui oare?! Prin valulîntunericului udun glas înmiresmatde crin aud:„Se face flautorice os ce doare.”
Carnea e oaselor geamănă,Oasele, sângelui gemene.Moarte, cine îţi seamănă,Cine mai poate să-ţi semene?.Poate eşti câmp înflorit,Poate eşti hrubă de sare,În care, ca un stâlp înlemnit,Stă, fără-ntrebări, fiecare.
Lângă oase, haine lângă haine, oalelângă oale toamnăO, eterna pulverizare și realcătuire a universuluiAcolo și soarele a fost părosacolo și liniștea a fost sălbaticăși câtă mlaștină cât urât.cântau mi-a fost greu să le învăț cânteceleurau nu le-am putut învăța ura.zorii răsăreau din putinila o sută de ani cădea câte o frunzănu toate apele calme deasupra … Citește mai mult