Crede-mă, József Attila, că tare mult te iubesc, am moștenit asta de la mama, binecuvântată femeie a fost, vezi că m-a născut.
Degeaba comparăm viața cu un pantof ori o curățătorie chimică,
ne bucurăm de ea din alte motive totuși
Lumea e mântuită zilnic de trei ori, dar nu-s în stare s-aprindă nici
un chibrit, dacă vor continua tot așa, nici nu-i mai bag în seamă
Ar fi bine să facem rost de bilete și să călătorim la Noi înșine, e sigur
că locuiește în fiecare
În fiecare dimineață îmi scald gândurile-n apă rece, astfel vor fi proaspete și întregi
Din diamant cresc melodii bune, calde, dacă îl plantăm sub inimă
Se găsesc și din aceia care sunt pe jos și călare, în mașină sau avion, eu stau
tolănit în cântecul matinal al ciocârliilor, și totuși am ajuns dincolo de prăpăstii
Ca și hainele de sărbătoare, adevăratul nostru suflet să-l păstrăm cu grijă,
ca să fie curat de sărbători.
Toamna anului 1924
Sensul versurilor
Piesa exprimă o afecțiune profundă și o introspecție asupra vieții. Vorbitorul reflectă asupra bucuriilor simple, importanței sufletului și călătoriei către sine.