(Ady emlékezete).
– A murit? Atunci de ce-i zilnic ucis
prin vorbă, prin tăcere şi prin faptă?
De ce-i reduc mânia, afabil, perfid,
până la nazuri-bombăneli de fată?
Maghiaru-i la pământ şi-n pământ poetul,
strânge bulgări în pumnul îndârjit,
la cer se ridică norul din pieptul
ce-şi duce revoluţiile, neoprit.
În patria tainică a humei
intrigă, n-are astâmpăr, nu uită.
Strigă-n mii de pogoane, al mâniei
vânt goneşte năvalnic pe pustă.
Furtuni ce spulberă cu aristocrat
capriciu fânul adunat deja,
smulg din zăpadă-n satul îngropat
snopii de pe casele gintei lui Doja.
Trupul e-al humei. Al ţăranului
sufletul, de aceea sapă-ntreg
mormântu-i – lot pentru trei milioane
de cerşetori, unde seamănă, culeg.
E lege poemu-i şi-n ritmul dulce
cad pietre, la castel zornăie geamul –
plugul taie brazdă nouă-n glie,
e floare şi viaţă, e veşnic poetul.
23 martie 1930
Sensul versurilor
Poezia este un omagiu adus poetului maghiar Ady Endre, subliniind impactul său continuu și spiritul revoluționar. Versurile explorează ideea că moștenirea sa trăiește prin cuvintele și acțiunile sale, inspirând schimbare și amintind de lupta pentru dreptate socială.