Versuri corectate și adnotate
Urcându-și sevele în capilare,bătrânii-i vor simți curând dogoarea,anul prea aspru care n-or să-l urce,și care-n ei vor pregăti plecarea.Al lor trup (atacat de elanulfirii crude, ce pare oarbăla faptul că arterele mai beaudar nu suportă forța care-mbată).refuză mult prea brusca aventură;încearcă adaptarea, dar neîncrezător,găsește un alt mijloc, mult mai ușor,pământului acceptă împăcat să se supună.
Precum un călător pe mări departe,sunt printre cei care-s mereu acasă;zilele pline stau la ei pe masă,dar mie, zările de chipuri mi-s bogate.O lume atinge chipul meu atent,la fel ca luna poate, părăsită,ei nu lasă stingher un sentimentşi orice vorbă le e locuită.Lucruri, ce le-am adus din depărtare,pe lângă ale lor îmi par ciudate:ele sunt … Citește mai mult
Privește floarea, țărnei credincioasă:Destin îi dăruim o clipă, doar atât!Dar cine-o știe, veștedă, că-i pasă:A noastră-i jalea ei, demult am hotărât!Orice vrea să plutească! Cu pași greiNoi peste tot călcăm greoi, mai apăsat;Și dăscălim cu necuprins temeiCopilării ce pururi s-au păstrat.Un cuget de-ar dormi somn adâncitCu Firea-n preajmă – o, cât de ușor –Din geamănul … Citește mai mult
Iubite, strigă-mă, puternic strigă-mă!La geam nu-ți mai lăsa logodnica atâtîn așteptare.În alei de platani seculareseara nu mai stă în cale:sunt goale.Și dacă în casa-noptatăsă mă-nchizi n-o să vii,din mâinile mele împrăștiatăîn grădinile albastrului toatămă voi risipi.
Să te fi evitat ar fi fost arta,scumpă iubită?Ce face-un trandafir acolo unde soartaeste sfârșită?Nu mai există întoarcere. Tu, iatăîmpărtășești cu noi cei pierduțiaceastă viață, această viațăce pentru tine-abia a început.
Sunt ca un steag înconjurat de zări.Simt vânturile care vin din depărtări;Le voi trăi în timp ce lucrurile jos nici nu se mișcă;Ușile se-nchid încă domol și-n sobe-i tăcere;Nu tremură încă ferestrele și praful e des.Eu știu de pe-acuma furtunile și sunt zbuciumat ca o mare.Și mă desfășor și-n mine m-avântȘi mă desfac din mine … Citește mai mult
O, ciută, -n ochi, cât codru aice, -n umbra lui, te cheamă,câtă încredere și, vai,câtă-mai teamă, -.Având, drept armă, doar frumosultău salt, primejdia s-o-nfrunți;ceea ce nu trece de osulneștiutoare-i tale frunți.
Peste gardul de mărăcinise-ntinde mica clematită,iar volbura albă, pierdută-ntre spini,așteaptă clipa să se închidă.Aceasta face în lung de drumbuchete unde golfuri roșesc.Deja? E vara-mplinită de-acum?Și zilele toamnei le ruginesc.
O, voi cei gingași, uneori intrațiîn suflul ce nu cugetă la voi,pe-obraji să se prefire dar, lăsați;din nou unit, el tremură apoi.O, voi cei fericiți, voi, mântuiți,voi ce păreți al inimii-nceput.Arc de săgeți, și de săgeți țintiți,veșnic în plâns sclipiți de-un zâmbet mut.Nu vă-nspăimânte durerea. Povaradați-o pământului greu înapoi;grei sunt și munții, grea e și … Citește mai mult
Spre un zeu al liniștiiOricine se îndreaptă.De cânți iubirii luiLiniștea lui ți-e dată.Acest imperceptibil schimbÎn freamăt viu ne ține,Devine moștenirea unui îngerFără a ne aparține!