Rainer Maria Rilke – Căluşeii

(Jardin du Luxembourg).
C-un coperiș, și umbra-i, se rotește
un scurt răstimp pestrițul efectiv
de cai, și-s toți din țara ce naiv
înainte de-a muri mult se codește.
Ci unii-s prinși de trăsurici, poprea,
ei totuși dârz privesc și bărbătește;
un leu roșcat și rău îi însoțește
și când și când un elefant de nea.
Chiar și un cerb i-acolo ca-n pădure,
dar c-are șa și-o fată-albastră, mică
l-încalecă suavă, fără frică.
Pe leu, un băiețaș, o pată albă,
se ține strâns c-o mânușiță caldă,
și-arată leul dinții, limb rea.
Și când și când un elefant de nea.
Pe cai trec dinainte luminoase
copile, peste-arcarea lor zvâcnind
de ei desprinse-aproape; în toi de-avânt
privesc spre-altundeva, stingher atrase.
Și când și când un elefant de nea.
Și totul trece, trece spre sfârșit,
se-nvârte-n cerc și n-are timp deloc.
Un roș, un verde, -un cenușiu zvârlit,
un mic profil țâșnește la noroc.
Și câteodată, -un zâmbet se năzare
prea fericit, te-orbește și dispare
în acest orb și fără preget joc.