Nikolai Rubtov – Printre Lacrimi Te Sărutasem

Printre lacrimi te sărutasem,Doar că asta n-ai observat,Fiindcă noaptea de toamnă eraUmedă și-ntunecoasă.Pe pământ bântuiau frunzele,Iar pe mare furtuni vuiau.Frunzele au rămas pentru tine,Mie revenindu-mi furtuni.Valuri mari se zbăteau împrejur,Răsunând fioros în larg.Uneori însă marea tăcea,Albăstrimi luminând în zări.Eu, atunci, mă gândeam cum pe țărmVii și-aștepți când eu o s-apar,Și cu gândul acesta simțeamParcă-n suflet … Citește mai mult

Nikolai Rubtov – Versuri De Seară

Când în fereastră bate-un vânt de toamnăȘi când mâhnirea pune vieții frâuÎn undeva din casă mă îndeamnăCă-nsingurarea-n ea doar mă condamnăȘi eu m-oi duce iarăși peste râu!M-a trece iar bacul de lemn prin noapteCu felinarul lui așa știutLa blonda Katea, care-i pe-altă parte,Cu care eu, de-atâta vreme, poate,Nu sunt mai mult decât un cunoscut.Aici, în … Citește mai mult

Nikolai Rubtov – Cocorii

Prin copacii din bălți potopi răsăritul prin toate,Vine octombrie și cocorii deodată apar!Mă deșteaptă chemând buciumările lor înălțatePeste sate și mlaștini rămase în urma lor iar.Peste toată Rusia ca vestirile din pergamenteEi declară înalt al vestegirii soroc,Tot ce sufletu-a strâns și din secole și din momenteGlasul lor îl exprimă precis în orișice loc.Din Rusia întreagă … Citește mai mult

Nikolai Rubtov – Prin Al Naturii Schit

Prin al naturii schit în paceSub fremătarea de mesteceniBulboana apele își toarce,Căruța scârțiindă trece.La râu căsuțele bătrâneÎn ceață tristă-s înfășate.În liniștirile senineImaginile neuitate!Adormi nestinsă amintire!Însă tresare-n mine-o viațăÎndurerată-n vestegireDe flori ce-albesc pierdute-n ceață.Și un mormânt fără de numeÎndeamnă mintea-n bolți înalteAdânc să cuget despre lumeCu stelele în miez de noapte.

Nikolai Rubtov – Calul Îndrept

Calu-ndrept prin movilele patriei mele-adormite,Din libere triburi numai fecior neștiut!Cum galopau cândva după norocuri nedeslușiteEu voi urma doar urma vremilor ce s-au trecut.Armonica, nu prea demult, anunța-mprejurimeaChiar președintele-n dans se sleia ca un cheagChemând ca să beie de muncă și cinste mulțimeaIar pe fruntașă, o-nălța în palme ca pe un steag.La sunetu-armonicii, la cântec și … Citește mai mult

Nikolai Rubtov – În Timpul Furtunii

Deodată cerul a trăsnitCu flacără și tunet rece.Și vântul a înebunitLivada vrând să ne aplece.Vălul de ploaie greu și surZarea pădurii înfășoară,Rupând, arând bezna din jurÎnspre pământ fulgere zboară.Vin munți de nori văcarul cândStrânge cireada sa fricoasăȘi doar biserica lucindStă sub furtună credincioasă.Tăceam și eu pe gânduri dusPurtând privirea liniștităLa praznicul grozav de sus,La patria-mi … Citește mai mult

Nikolai Rubtov – Cântec de Bun Rămas

Voi pleca din sătucul acesta…Gheața pe râu s-a așterne-n sloi,Noaptea-n tihnă-și va urma povestea,În ogradă va fi mult noroi.Mama ațipi-va lângă leagăn…Și-n ținutul în ceață-nfundatTu-ai să ieși lângă vechiul mesteacănȘi-o să plângi că, plecând, te-am trădat.Dar de ce, tot clipind strâns din gene,Ca pe-o pasăre tu m-ai hrănit,Dându-mi să ciugulesc răchițeleChiar din palma ta, ca … Citește mai mult

Nikolai Rubtov – Steaua Gliei

A gliei stea prin ceața înghețată,Oprindu-se, privește-n ochi de apă,Începe miezul nopții ca să batăȘi-n somn întreaga țară se îngroapă.A gliei stea! Din clipe ce condamnăMi-o amintesc încet cum peste câmpuriEa arde peste aurul de toamnă,Și peste ale iernilor arginturi.A gliei stea nestinsă străluceștePentru o lume prinsă de alarmeCu raza-i atingând prieteneșteOrașele erupte din avalme.Ci … Citește mai mult

Nikolai Rubtov – Mesteceni

Eu iubesc când freamătă mesteceni,Frunzele când li se-nvârt ca-n ninsȘi-ascultând lacrimi pornesc să-neceOchii dezvățați demult de plâns.Iată se trezește-o amintireEvocând în inimă un gândȘi aud o șoaptă de iubireBucurie și durere dând.Dar mai deseori proza atacăParcă vântul suflă mohorâtTot așa foșnește un mesteacănLângă-al mamei mele trist mormânt.La război l-au doborât pe tata,Iar la noi pe … Citește mai mult

Nikolai Rubtov – Ploaia a Șaptea Zi

Ploaia a șaptea zi nu conteneșteȘi s-o oprească nu e cinevaȘi tot mai des un gând iar aliceșteCă poate satul întreg s-a îneca. Stoguri plutesc și scânduri fug pe valuri,Și se afundă-n apă-ncet, treptatUitatele căruțe de pe maluri,Fățarea-ntunecată s-a-necat. Drumuri demult s-au prefăcut în râuri,Iar lacurile mări devin pe rând,Trec peste praguri ape fără frâuriFamiliei … Citește mai mult