Printre lacrimi te sărutasem,
Doar că asta n-ai observat,
Fiindcă noaptea de toamnă era
Umedă și-ntunecoasă.
Pe pământ bântuiau frunzele,
Iar pe mare furtuni vuiau.
Frunzele au rămas pentru tine,
Mie revenindu-mi furtuni.
Valuri mari se zbăteau împrejur,
Răsunând fioros în larg.
Uneori însă marea tăcea,
Albăstrimi luminând în zări.
Eu, atunci, mă gândeam cum pe țărm
Vii și-aștepți când eu o s-apar,
Și cu gândul acesta simțeam
Parcă-n suflet o stea s-a aprins!
Fie ca în opriri de furtuni
Să ghicești ale mele tristeți,
Iar în zări ce-ntunericul sparg
Să ghicești ale mele nădejdi.
Sensul versurilor
Piesa exprimă tristețea și dorul unei iubiri pierdute, folosind metafore ale naturii precum furtunile și frunzele. Naratorul își amintește de un sărut trecut neobservat și speră ca persoana iubită să-i ghicească tristețile și nădejdile ascunse.