Luis De Gongora Y Argote – Versuri.pro

Sonetul 220

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

O, element lichid, mărire ție,
dulce pârâu de-argint cu unda-nceată,
a cărui apă-n ierburi se dilată
cu pas furiș și zvon de bucurie!
Căci ei, care cu foc și frig mă-mbie,
(când se privește-n tine) i-e furată
de pe obraz roșeața, neaua toată
de-Amor, și dusă-n unda străvezie.
Să fii ca ea; deci stăpânește calma
ta curgere, cu frâu-n mii de fețe
ce sprintenul cutreier ți-l îndrumă;
Căci nu e bine să preia de-avalma
la sânul lui atâta frumusețe
mărețul Rege cu trident de spumă.

Sonet (7)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Și sunteți din Valladolid? Din valea-n care
miroase totul! Câtă ironie!
Amirosiți a roze într-o Alexandrie
ce vrea din trup să scoată mai multe decât are!
Lăsați plimbatu-n birjă, doamne-ncântătoare,
cu talii dulci, că doi catâri, se știe,
mai zdraveni ca acesta ce îmi dădură mie,
plimbă pe străzi rahatul de parc-ar fi o floare.
Și nu e drept pentru cel care, fără cuie,
v-a pus în sus cu burta și v-a dat mărunte
fioruri, alte inimi să-ngenuncheați pe stradă.
Bun de-altceva balconul, aici, ziua nu e
decât să ispitească ochii de sub frunte
și noaptea să ațâțe ochiul de sub coadă?

Sonet (6)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Îngrozitoare lucruri, Celalba, mi-a fost dat
să văd: înalte turnuri sărutând pământul,
orii rupându-se deasupra, vântul
ducând prin aer podul sfârtecat;.
Ţărâna vomitând tot ce şi-a adunat
în burta ei, pâraie ce nu ştiau cuvântul
schimbate-n fluvii ce îşi luau avântul
din muntele ce le-a descătuşat;.
ca-n zilele lui Noe, lume agăţată
de brazii cei mai nalţi, până departe,
şi fagi robuşti de ape purtaţi ca o nuia.
Păstori şi câini şi turme pe unda-nvolburată
plutind fără scăpare către moarte
şi teamă mi-a fost numai pentru iubirea mea.

Sonet (3)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Granzii, ca rinocerii şi ca elefanţii,
titluri pe veci, ca munţii, pentru-o stârpitură,
hidalgi politicoşi numai prin gură,
iluştri cavaleri, paharnicii şi-amanţii;
ordine-nfometate, mantii visându-şi şfanţii,
dame cu două feţe, văduve cu-alură,
opt dobitoace mândre la trăsură,
cele ce trag şi cele trase: traficanţii.
condeielor, duioşii scribi de vânătoare,
poliţia din Bartuli şi Abadeşi făcută,
din sabie şi bardă prea dreapta judecată;
case şi sâni ce-nşală cu faţă primitoare,
noroi şi scârnăvie ce ştie doar să pută,
aceasta-i Curtea: vouă vă fie pururi dată!

Sonet (5)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Rănit albul picior de fierul scurt, cel care,
deşi-i de trebuinţă, taie (stăpâna mea),
pe chip îmi pui tristeţe, în timp ce peste nea
pui roşul de amurguri sub agonii solare.
Mă tem (cine iubeşte, teamă are)
pentru sfârşitul celui ce în ziuă rea,
în roşul sânge şi-n otravă grea
piciorul şi-a scăldat din întâmplare.
Mă tem de-acest sfârşit, căci vraja se sfârşeşte
Orfeu de nu îmi dă cântarea clară
a lirei dulci, plutind în noaptea verde.
Dar, vai!, când cântu-mi se dezlănţuieşte,
glasu-mi de mii de ori de înfioară,
de mii de ori dorinţa mea te pierde.

Sonet (IX)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

De ploșnițe și de catâri avut-am parte;
ele sunt darul unui pat, iar ei
ai unui Domn ce pentru-o zi a luat catârii mei
și nu se mai întoarce, de-atunci din nicio parte.
Adio, scândură bătrână, tu ce-altădată
pat vei fi fost pe-o navă de pirați, temei
să porți în tine neamul acesta rotofei
ce-a supt din mine-o lună încheiată.
Așterneți-vă-ți la drum, catârii mei, că poate
cel ce copita asta a vrut să-mi deie mie
va fi mușcat și el de-amărăciune.
Rămâi cu bine, Curte, sat de goale-coate,
adio, grajd ce-ai fost cândva câmpie.
Un caltaboș mă-așteaptă să-i fac închinăciune.

Sonet (2)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Mult proslăvit-ai, Rufo, pe-acel Cezar novice,
cântându-i cu-atâta sârg istoria,
încât nu se mai ştie gloria
căruia îi revine, cui să i se dedice.
Şi astfel Faimei astăzi i-e dat să vă ridice
în slavă deopotrivă, cinstindu-vă memoria,
din vremuri şi uitare străluminându-vă victoria,
împodobindu-vă cu lauri şi cu spice.
Şi-i drept să fiţi, egali, căci fiecare
desăvârşiri atinse în arta necuprinsă,
în luptă el, iar tu întru cântare.
Şi tot aşa avut-aţi pe zei de partea voastră:
pe Marte, el, în mână cu sabia întinsă,
pe Clio tu, în mână cu lira ei măiastră.

Sonet (10)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Dă pace doamnelor, căci cu dreptate
amorul le-ntăreşte, tu, cel care
născut ai fost dintr-un nimic şi-o floare,
poet a cărui liră ca un clopot bate.
Ce ai cu Aguilar, de câine-i spui? Se poate
să se preschimbe-n câine de Alba, cel ce n-are
nici de chelii şi nici de plete îndurare,
nici de pioşi ce-n carte ţin frunţile plecate.
Talentul, mult mai bine în slujba lor l-ai pune,
gângavul fluier astfel n-ar mai rosti blesteme,
căci cine le încântă se laudă pe sine.
Şi de-l urăşti pe-acela cu faţă de tăciune
şi liră numai flăcări, salută-l şi te teme,
dacă nu vrei să roadă şi oasele din tine.

Sonet (8)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Valladolid, de lacrimi ești o vale,
plânsă nu vreau să spun de cine,
valea lui Iosafat, deși nicicând în tine,
din judecăți, niciuna nu-i ca ale sale.
Înconjuratu-ți-am zidirea, cale după cale,
aci unde minciuna și curtea o duc bine,
curtean murdar i-acum cel ce-a știut să-mbine
zicala de-altădată cu noile-osanale.
Și spre-a ne crește râia, toți sunt Conți: s-o spună
e gata andaluzul ce pat a fost s-aștearnă
în iadul unui han din tine, unde n-o să șadă.
Întregul an, o clipă, Contele Zibună;
căci Ploșniță-i stăpânul acum și peste iarnă
stăpâni sunt Conții Ceață, Noroaie și Zăpadă.

Sonet (1)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Prea multă cinste ție ți se-nchină,
pârâu cu voce de argint, profundă,
ce-ți duci prin iarbă risipita undă,
singur cântându-ți curgerea ta lină.
Gheață și foc eu sunt (când ea se-nclină
deasupra ta). Iubirea își afundă
zăpezile în tine și flacăra-i rotundă
a chipului și tu n-o știi. Deplină.
Fie-ți plecarea, du-te și nu lăsa să-ți scape
din mână frâiele, nici purele cleștare
nu le lăsa prin iarbă să-ntârzie,
căci nu e drept nedumerit stăpân să fie,
cu umedu-i trident, Domnul cel mare,
pe-atâta frumusețe din adâncimi de ape.