De ploșnițe și de catâri avut-am parte;
ele sunt darul unui pat, iar ei
ai unui Domn ce pentru-o zi a luat catârii mei
și nu se mai întoarce, de-atunci din nicio parte.
Adio, scândură bătrână, tu ce-altădată
pat vei fi fost pe-o navă de pirați, temei
să porți în tine neamul acesta rotofei
ce-a supt din mine-o lună încheiată.
Așterneți-vă-ți la drum, catârii mei, că poate
cel ce copita asta a vrut să-mi deie mie
va fi mușcat și el de-amărăciune.
Rămâi cu bine, Curte, sat de goale-coate,
adio, grajd ce-ai fost cândva câmpie.
Un caltaboș mă-așteaptă să-i fac închinăciune.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment de dezamăgire și pierdere, folosind imagini puternice și un ton ironic. Naratorul deplânge pierderea catârilor și se desparte de un trecut modest, îndreptându-se spre un viitor incert, marcat de un gest umil.