(Colegelor şi colegilor din 1948.
La Blaj nu ne întoarcem. N-am plecat!
Era în noi încă de-atunci, de când
Cu mâna straşină la ochi, din sat,
Măicuţele ne-au petrecut strigând:
„Să vă purtaţi frumos, că Blaju-i sfânt! “.
Aşa era – un sat ceva mai mare
Cu cărţi în loc de pietre pe pavaj,
Cu clopote de rugi şi de-nchinare,
Amestec de sfieli şi de curaj,
Copil ca noi era bătrânul Blaj.
Nici n-am băgat de seamă când creşteam
Prinşi între joc şi primele iubiri,
Semeţi că suntem din acelaşi neam
Ce-a dat lumină – luptători, martiri,
De care tu, Istorie, te miri.
Mirămu-ne şi noi de câte-au fost
Să treacă peste toţi ca un torent,
Dar Blajul şi-a păstrat acelaşi rost,
Iar noi, ascunşi în el, la adăpost,
Copii bătrâni, îi spunem azi: „Prezent! “.
Mai, 2003
Sensul versurilor
Piesa este o rememorare nostalgică a anilor de școală la Blaj, un loc considerat sfânt și important pentru formarea identității. Vorbitorul își reafirmă apartenența și loialitatea față de acest loc și valorile sale, în ciuda trecerii timpului și a dificultăților.