Pe lângă sobă se adună
Sufletele morților dragi.
Dar soba mea-i înghețată,
Nu mai am lemne de foc.
Iar cu numele meu
Nu se pot încălzi.
Tremură. Nu-ndrăznesc să mă roage
Să le ascund chiar în suflet.
Se tem că și-acolo e frig.
Doamne, fă-mă să ard,
Să se mire toți munții
A căror fală eram cândva!
Și, totuși, aceste ciudate-ntâmplări
Mai stau mărturie că umbra-i a mea.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de singurătate și deznădejde, evocând imaginea sufletelor pierdute care caută căldură, dar găsesc doar frig și uitare. Vorbitorul se simte incapabil să ofere alinare, dorindu-și să reînvie o glorie trecută, dar fiind conștient că tot ce a rămas este o umbră a ceea ce a fost.