Versuri corectate și adnotate
O, frumoasă pradă,Glasul nopții,Mișcările taleInstigă febra.Numai tu, memorie dementă,Pui mâna pe libertate.Carnea ta de necuprinsȘi tremurândă în oglinzile tulburi,Acele crime, visule,Nu mă înveți să le consum?.Cu voi, fantasme, nu am niciodată măsură.Și de remușcările voastre mi-e plină inimaCând se face ziuă.
Să mori precum ciocârliile însetatede miraj.Sau ca prepelița,marea fiind trecută,în primele tufișuri,întrucât să zboarenu mai dorește.Dar nu să trăiești din tânguielica un sticlete orbit.
Auzind cerul,Spadă matinală,Și muntele ce-i urcă în sân,Mă întorc la obișnuitul acord.La poale strânge urcușulUn pâlc obosit de arbori.Prin rețeaua de crengiRevăd născându-se zboruri.
Stea, unica mea stea,În nevoința nopții, singură,Doar pentru mine strălucești,În singurătatea mea strălucești,Dar, pentru mine, steaCe niciodată nu vei înceta să lumineziUn timp prea scurt îți este dat,Îmi întinzi o razăPe care disperarea meaNu face decât s-o ascută.
Din ce regiment sunteți,fraților?Vorbă tremurătoareîn noapte.Frunză abia născută.În văzduhul de suferințăinvoluntara revoltăa omului prezent față cufragilitatea sa.Frați
Cerul a lenevit îndelung,S-a întors la strălucireȘi din ochi să semene izvorul.Viperă reînviară,Idol zvelt, fluviu tineresc,Suflet, vară întoarsă din noapte,Cerul visează.Roagă-te, mi-e drag să te-aud,Mormânt nestatornic.
Ascult cerul,Spadă matinală,Și muntele ce-i urcă-n poală,Mă întorc spre îmbunarea de rând.La picioare se oprește din creștereUn pâlc de arbori obosiți.Prin grătarul ramurilorVăd zboruri renăscând.
Tot umblând și umblândam băut iardin fântâna iubirii.În ochiula o mie și una de nopțim-am odihnit.În grădinile părăsiteapăreaca o porumbiță.În vremeaamieziica într-un leșini-am culesportocale și iasomie.
Dar urletele melerănescca fulgereledogitul clopotal cerului.Cad înapoifricoșate
Te temi de-a-n tine auzi,Neamăgit, amenințăriAle roaderii de viermePe Pământ? Leagănul tău, imagineA mormântului, și-ai crezut, frivol,Tu, musculiță, flăcării potrivit.Șocul răbdat te destramă,Soartă, ia-ți iar Eternul, dacă dejaGrețos, de intestin te plângiCă e oribil de puțin, leșul tău,Jos va fi el, din mister afară dat,Risipit în somn, mârșav deloc, real.