Gheorghe Istrate – Versuri.pro

Limita

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Eu port mereu un fel de frică-n voce,
rostogoliri desprinse din abis,
stau îngropat cu toată viața-n vis
ca un copil în slava lui precoce.
Lumina, Doamne, n-are început,
Eu sunt fragmentul ei dinspre tăcere,
sunt plumbul ce refuză prins în cnut
să taie-n trup cămașă de durere.
Eu, Doamne, tot mai traversez, recrut,
războaiele virtuții, ce se cere
cu sufletul captiv într-un sărut,
cu-otrava armelor prelinsă-n miere.
La adăpostul vieții mele
se-ntâmplă-n întuneric, stele.

Ritual (Ce Să Refuz)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Ce să refuz și ce să mai accept,
toate cuvintele miros a moarte
bat clopotele-amurgului în piept
mirosul lor, copile, ne desparte.
Încep o floare și-o termin în zori,
mi-e îngerul bolnav și mă refuză,
dă-mi, Doamne, plânsul unei mari candori
și dă-mi ninsoarea pruncilor pe buză.
Dar nu mai sunt cuvinte ca să spui,
o spadă se sfărâmă între oase,
mi-e îngerul bolnav și boala lui
în cerul tot a moartea mea miroase.

Ritual (Centru)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Miros a fluturi și a moarte,
lăstunii se ascut în întuneric,
noaptea se sparge-n ferestre lipind
timbrul ei șoptitor – emisferic.
Am prea multe desemne pe umeri,
sunt cercetat de o poruncă anume,
templul credinței mi s-a crăpat –
unu plus unu fac infinitul,
eu însumi sunt centrul lui erodat.

Ritual (Amiroase)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Amiroase, Doamne, amiroase
timpul vechi îmbătrânind pe oase,
anii mari cât marea desfăcută
peste putrefacta noastră plută.
Amiroase, Doamne, amiroase
timpul vechi cu-mpletituri de rase,
vărsături de neamuri supte-n delte
înroșind nisipurile fierte.
Voci târzii, amurguri dilatate
peste frageda eternitate,
amiroase, Doamne, amiroase
a Iisus, a ceruri fără oase,
a veșmânt înconjurând în gând
frigul mare-al Domnului cel Blând.

Mă Scald cu Moartea în Aceeași Gârlă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Și-ntoarce proza fața-n poezie,
cuvintele se retranscriu punctate,
e-atâta secetă-n eternitate
și-atâta mâl în ritm și-n simetrie.
Mai sunt multiple semne nevisate
și-n spațiu plânge-atâta veșnicie
că însuși Dumnezeu în ceruri scrie
cu verbe de sinceritate.
E-o transparență suplă visătoare,
bibliotecile foșnesc în somn,
cu fiecare literă mă-ntomn
în sucul-spasm al fructelor amare.
Mi-e timpul scurt cât pleoapa de șopârlă,
mă scald cu moartea în aceeași gârlă…

Purificare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Un timp să ne retragem iar din flori
să mirosim pe rând și noi a moarte
a hainele de care uneori
alt trup lăuntric ne desparte.
Să fim o clipă luminați de prunci
de oasele lor albe plutitoare
să ne supunem blândelor porunci
să fim o oră dezlegați de soare.
Atunci abia suiți pe prundul orb
pești licărind sub valurile vane
ne vom vedea-n halucinantul sorb
greșelile împinse sub ocheane.
Astfel cu aripi șiroind prin vini
răbda-vom cazna zborului ce doare
ca să ne-ntoarcem puri și anonimi
în ghimpii otrăviți plutind prin floare

12 Iulie 2003

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

O fabrică de vise s-a stricat,
eram oier prin stele şi prin lună
şi turma mea o auzeam cum sună
în fluierul fictiv şi degerat.
Mi-nghesuisem viaţa într-o prună,
în minereul ei împarfumat
distilerii subţiri m-au consumat
în halele alcoolului cu brumă.
Încep încet să-mi fie frig şi ceaţă,
îmi intru în instinct pe dedesupt
şi văzul mi-l revăd neîntrerupt
în lacrimile cariind pe faţă.
Da, fabrica de vise s-a stricat
şi intru în istrate întristat.

Ritual (Doamne Iar Ni Se Întâmplă)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Doamne, iar ni se întâmplă
să stăm tâmplă lângă tâmplă,
nădușeala Ta divină
mă-nlumină în lumină,
vorba Ta e carnea lumii,
lunecă prin ea postumii:
nenăscuții, visătorii
din bisericile florii.

Ritual (Pur)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Mirosul lumii l-am uitat,
jur-împrejur cât amintiri,
precum un trup decapitat
lumina pleoapelor subțiri.
Din treaptă-n treaptă mă cobor
absent la tropote, la glasuri,
abia ating nepăsător
zăpada putrezind pe ceasuri.
Aștept să-mi ardă-n carne spinii,
s-ajung curat la cel ce sunt,
să bat la ușile luminii
cu piatra unui mut cuvânt.

Sonet (Heruv)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

În oaza mea de umbră și cuvânt,
mă rușinez mereu de-atâta viață,
când prieteni buni, prelinși de mult în ceață,
îmi tot fac semne să m-așez la rând.
Din lumea Ta eternă și de gheață,
trimite-mi, Doamne, -anume un veșmânt
să-mbrac lumina morții-n care sunt
și pune-n el putere și povață.
Ieri s-au surpat ferestre-n univers,
în fumul lor Te-ai desfăcut fantomă,
lărgimea nopții leapădă aromă
și numele din faptă mi-a fost șters.
Desprins de pulbere și de păcate,
sunt un heruv născut pe jumătate.