Amiroase, Doamne, amiroase
timpul vechi îmbătrânind pe oase,
anii mari cât marea desfăcută
peste putrefacta noastră plută.
Amiroase, Doamne, amiroase
timpul vechi cu-mpletituri de rase,
vărsături de neamuri supte-n delte
înroșind nisipurile fierte.
Voci târzii, amurguri dilatate
peste frageda eternitate,
amiroase, Doamne, amiroase
a Iisus, a ceruri fără oase,
a veșmânt înconjurând în gând
frigul mare-al Domnului cel Blând.
Sensul versurilor
Piesa evocă un ritual mistic, unde timpul și moartea sunt percepute printr-o prismă religioasă. Versurile sugerează o căutare a divinității într-un context de degradare și transformare.