Ce să refuz și ce să mai accept,
toate cuvintele miros a moarte
bat clopotele-amurgului în piept
mirosul lor, copile, ne desparte.
Încep o floare și-o termin în zori,
mi-e îngerul bolnav și mă refuză,
dă-mi, Doamne, plânsul unei mari candori
și dă-mi ninsoarea pruncilor pe buză.
Dar nu mai sunt cuvinte ca să spui,
o spadă se sfărâmă între oase,
mi-e îngerul bolnav și boala lui
în cerul tot a moartea mea miroase.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de refuz și acceptare în fața morții, invocând imagini religioase și un sentiment general de melancolie. Vorbitorul caută o formă de purificare sau consolare divină în mijlocul acestei lupte interioare.