Mirosul lumii l-am uitat,
jur-împrejur cât amintiri,
precum un trup decapitat
lumina pleoapelor subțiri.
Din treaptă-n treaptă mă cobor
absent la tropote, la glasuri,
abia ating nepăsător
zăpada putrezind pe ceasuri.
Aștept să-mi ardă-n carne spinii,
s-ajung curat la cel ce sunt,
să bat la ușile luminii
cu piatra unui mut cuvânt.
Sensul versurilor
Piesa explorează o călătorie interioară de purificare și regăsire de sine prin suferință și sacrificiu. Naratorul așteaptă o transformare dureroasă pentru a ajunge la o formă mai pură și autentică, căutând lumina și adevărul printr-un act de renunțare.