Versuri corectate și adnotate
Că oamenii de mâinepot să fie oameni,ridicol să crezică maimuța ar sperasă umble într-o zipe două picioare.E ridicolsă ipotechezi timpulși tot atât de ridicolsă-ți imaginezi un timpsubîmpărțit în mai mulți timpiși mai mult ca niciodatăsă presupui că existăcevaîn afară de existibil,singurul care se păzeștesă existe.
Din zorii secolului se discutădacă poezia este înăuntru sau afară.La început a învins înăuntrul, apoi a contracarat violentafara și după ani s-a ajuns la un forfeitce nu va putea dura, pentru că afarăe înarmată până-n dinți.
Risipa serilor e-a noastră totuși,și pentru noi striația ce din mareurcă în parc și aloeșii-i rănește.Mă poți duce de mână, de-ți închipuică ești cu mine, de foc nebuniade-a te urma departe și ce spui,ce strângi mi-apare-a fi-n puterea ta.
Deasupra zidului cu scrijelări,umbrind băncile rarearcul văzduhului apareîncheiat.Cine-și mai amintește de foculcare a ars năvalnicîn vinele lumii? S-au risipitîntr-o odihnă rece formele.Mâine voi vedea iarăși băncileși zidul și drumul obișnuit.În viitorul deschis diminețilestau ancorate ca niște bărci în port.
Pe vremea primelor mele iluziiOpinia nu se născuse încă.Acum inundă totul, a izbutit să intrepână şi-n şcolile elementare.Tot mai greu de conceput e să întâlneşti un Mesianeascultat care să spună nu gândiţi.Viaţa nu are prea mult de-a facecu omul şi mai puţin chiar cu ideile.Şi apoi cam ce ar avea de făcut viaţa?Despre asta nu … Citește mai mult
Stinsă în fragedă vârstăse poate spune că ai schimbat tu lumea?Aceasta pentru mine e o certitudine ce n-o potîmpărtăși altora. Nicicând nu suntem siguride noi înșine care avem totuși ochiși mâini să ne vedem, să ne atingem.O urmă invizibilă nu-i din această pricinămai puțin însemnată? Ți-am spus-o într-o ziși tu: asta nu mă privește.Sunt pitulicea … Citește mai mult
Viața oscileazăîntre sublim și imundcu oarecare înclinațiipentru termenul secund. Vom știi mai multdupă ultimele alegerice se vor ține sussau jos sau nicăieripentru că suntem deja aleșicu toțiiși cine nu a fosto duce mai bine aici josși când își dă seamae prea târziules jeux sont faitsspune crupierul pentru ultima oarăși linguroiul luimătură cărțile.
Am coborât un milion de scări alăturiși-acum că nu mai ești, văd fiecare treaptăca un abis. Dar și așa,ce scurt a fost voiajul nostru lung.Al meu mai ține încă, nu-mi trebuie schimbarede trenuri ori reținere de loc,capcane și ofensă pentru cel ce socoteștecă e realitate tot ce vede.La braț am coborât un milion de scări,nu … Citește mai mult
O fi că a Minervei cucuvaieeste pe cale aripi să-și deschidă.Dar nu-i răgaz în realimentareaprăvăliei în care suntem doarrămășițe la sold, spre lichidare.Și totuși îl creasem cu orgoliudupă a noastră-asemănare pe robotulnesfârșirii lacome și fluente.O, ceruri azurii, nobil negoțnu doar cu cei Celești! Acum și Zeeasclavă, stăpână nouă-nchide ochiisă nu ne vadă.
Că de câteva secole cerul ar coborî pe pământtot mai iutenu puteai crede. Acum când îmi e cu neputințăsă ți-o spun prin viu grai îți dezvălui căn-a coborât niciodatăpentru că cerul nu e un bumerangaruncat ca să-l vezi revenind.Dacă l-am creat nu se lasă revăzut,privat de însușirea existenței.Dar dacă nu e așa poate să se … Citește mai mult