Alberto Blanco – Versuri.pro

Flamingii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

În noaptea aceea lungă,
visul mă purtă spre ape
cu lumini profunde și flamingi
aprinși ca trandafirii electrici
în interiorul unui acvamarin.
Și-n singurătatea acelui tărâm
înțelesei – înlăuntrul visării –
că mai erau și-alte păsări
ce visau scrupulos
flamingii arzând.
Întrezării că-acele păsări,
în fabuloasa lor visare,
desfășurau conturu-acestui vis,
tot legănându-se-n penajul lor de apă.
Eu nu pot spune în ce fel,
dar am văzut că păsările visătoare
erau la rândul lor visate
– și-mi pare ceva de neînțeles –
de transparente păsări
în liniștea nocturnă
și că aceste viziuni
se tot cristalizau într-o lumină mult mai pură.
Los flamencos.
Aquella larga noche
mi sueño me llevó a la alberca
de las luces profundas y los flamencos
prendidos como rosas eléctricas
en el interior de una aguamarina.
Y en la soledad de aquel paraje
comprendí ─dentro del sueño─
que eran otros pájaros
los que soñaban minuciosamente
a los flamencos encendidos.
Vi también a aquellos otros pájaros
que desde un sueño inenarrable
desplegaban la forma de este sueño
acunados en sus plumas de agua.
Y no puedo decir de qué manera,
pero vi que aquellos pájaros soñadores
eran soñados a su vez
─de un modo incomprensible para mi─
por unos pájaros transparentes
en el silencio de la noche,
y que todas estas visiones
cristalizaban en otra luz más blanca.

Vântul de Ñielol

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

lui Pablo Neruda.
Suflă vântul
peste palmierii și ienuperii din Temuco,
și se furișează supus
spre limpedea frunte a lui Ñielol,
către copilăria
unei păduri parfumate de pini,
către amintirea
unui început fără de sfârșit.
Ascultă,
ascultă pinii…
ascultă vântul printre pini…
ascultă liniștea din urma vântului împleticit prin pini…
Ascultă
și îți vei aminti
că ai mai auzit toate acestea:
c-ai mai ascultat aceste cuvinte cândva…
Deja ai aruncat o privire,
nu la ceea ce spun cuvintele
născute în centrul gândirii,
ci la ceea ce ne face să spunem cuvintele
care curg din izvorul sprâncenei
construind de-a lungul drumului
o lume paralelă,
o lume a semnelor
ce arată spre lună,
dar care niciodată nu va fi lună,
un univers al hărților
dorind să cartografieze universul.
Suflă vântul
peste alunii și ulmii din Temuco
și se nalță nesupus
către pădurea de araucarias a copilăriei,
spre începuturi,
către mirabila lumină plină de petale
și sărutări frunzoase,
spre fruntea perfectă și clară-a lui Ñielol.

Bocet În Flăcări

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Focu-i același pretutindeni.
Trosnește inima, ferestre se aprind
și floarea urii pășește printre oameni:
verzuie noapte, frunze de fum, petale de sânge.
Focu-i la fel în orice incendiu.
Un arbore se-nalță, păzit de gardieni
ai ordinii cu susu-n jos, ai lumii date peste cap:
copac de aur negru și fructe infernale.
Vai, focul banal din centru-agorei!
Un ordin trivial, sfârșitul unei nebunii
ce-anunță-o mai mare nebunie:
o absurditate consfințită-n legi!
Pereții arși și pete de grăsime,
sirenele nocturne, adânci și sufocante:
căscate guri urlând la steaua osului
carbonizat în gura gheenei.
De mii de ani e încă-n viață focu-acesta…
tot bâzâindu-și rana cu muștele spectrale:
e flamboiantă febra, dansează numerele
în tăcere, cu umbre grotești de figuranți.
Înveșnicită groază și focul încă arde…
rupând tunica nopții ca un fulger:
o rană furioasă ce-și strigă răzbunarea,
o rugăciune frântă pe buze de soldat.
El llanto en llamas.
El fuego es el mismo en todas partes.
Crepita el corazón, se encienden las vidrieras
y una flor de odio se abre paso entre los hombres:
noche verde, hojas de humo y pétalos de sangre.
El fuego es el mismo en todo incendio.
Se eleva el árbol custodiado por guardianes
del orden al revés, del mundo de cabeza:
el árbol de oro negro y frutos infernales.
¡Ay, el fuego de siempre al centro de la plaza!
La decisión trivial y el fin de una locura
franqueando el paso a una locura mayor:
¡un desatino más protegido por las leyes!.
Muros quemados y manchas de grasa,
sirenas de la noche profunda y asfixiante:
bocas abiertas aullando al astro de hueso
carbonizado en la boca de la hornaza.
Miles de años y este fuego sigue vivo…
bordoneando la herida con moscas espectrales:
flamígera la fiebre, los números danzando
callados y con sombras grotescas de comparsas.
Horror sin fin y el fuego sigue siendo el mismo…
rasgando la túnica nocturna como un rayo:
un tajo furioso en el que va por la venganza,
una oración maltrecha en labios de un soldado.

Declarație de Dragoste la Marginea Lumii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Tot ce n-am putut să ne spunem
spuseră arborii tremurând pentru noi:
îmbujoratele spice din margini de drum,
cufundatele păsări în transparentul lor cântec
și-un zvon ce venea de peste tot și niciunde.
Mi-amintesc că mă oprii pentru a culege o piatră
și-o ridicai cu mare grijă – drăgăstos –
de parcă ar fi fost o vrăbiuță
ce tocmai căzuse din cuibul său.
Ți-am lipit-o de ureche și ți-am spus:
— Închide ochii… O asculți?.
— Daaa, ce este?
— E ceața.

Însuflețire

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

lui César Vallejo.
La capătâiul mesei rotunde
și-a literaturii murinde, veni un critic
și-i spuse: „Atât de mult te iubesc, nu muri!”
Dar – vai! – literatura murea în continuare.
Se-apropiară doi profesori de ea și-i repetară:
„Nu ne lăsa, Valoare! Revino la viață!”
Dar – vai! – literatura murea în continuare.
O vizitară douăzeci, o sută, o mie, cinci sute de mii
de studenți : „Atâta dragoste, și împotriva morții nu e nicio putere!”
Dar – vai! – literatura murea în continuare.
O-nconjurară cititorii, milioane,
cu o comună implorare: „O, mai rămâi, surată! ”
Dar – vai! – literatura murea în continuare.
Și-atunci veniră poeții toți de de pământ,
jur-mprejuru-i; literatura triști văzându-i, emoționată;
ce importanță are! Emoționată..
Se-nsufleți încet,
îmbrățișă primul poet; și începu să meargă..

Levadura.
a César Vallejo.
Al fin de la mesa redonda
y muerta la literatura, vino hacia ella un crítico
y le dijo: “No mueras, te amo tanto! ”
Pero la literatura ¡ay! siguió muriendo.
Se le acercaron dos profesores y repitiéronle:
“No nos dejes! ¡Valor! ¡Vuelve a la vida! ”
Pero la literatura ¡ay! siguió muriendo.
Acudieron a ella veinte, cien, mil, quinientos mil,
estudiantes: “Tanto amor y no poder nada contra la muerte! ”
Pero la literatura ¡ay! siguió muriendo.
La rodearon millones de lectores,
con un ruego común: “¡Quédate, hermana! ”
Pero la literatura ¡ay! siguió muriendo.
Entonces, todos los poetas de la tierra vinieron,
la rodearon; los vio la literatura triste, emocionada;
¡qué más da! Emocionada….
Incorporóse lentamente.
abrazó al primer poeta; echóse a andar…

Bufnițele

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

În urma fiecărui nor, al fiecărui munte,
al fiecărei ramuri și coroane,
stau bufnițele-n noapte.
Se-ascund în fumul de bageacuri.
Și se hrănesc cu neînțelegeri
și cu fosforescente stele.
În întuneric ele se confundă,
cu negrele funigini
ca și cu umbra lor.
Cu-ngemănate faruri – ochii lor –
minuțios pătrund
obscure ape.
Vorbesc cu vântul.
Cu ploaia lăcrimează.
Și tac în răsărit.

Los búhos.
Detrás de cada nube, de cada monte
de cada copa, de cada rama
hay búhos en la noche.
Se esconden en el humo de las pipas.
Se alimentan de malentendidos
y estrellas de neón.
En la oscuridad se pueden confundir
lo mismo con esas cenizas
que con sus sombras.
Con los faros gemelos de sus ojos
recorren parsimoniosamente
las aguas de la noche.
Y conversan con el viento.
Sollozan con la lluvia.
Se callan con el sol.

Masa-n Asfințit

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

În aburul cafelei, reunite,
rotunde pâini lucesc cu o blândețe
de ziduri văruite-n alb, aprinse,
mustind de strălumina din fereastră.
Deja se risipesc din pini frunzare,
se definește ceru-n claritate,
formează un sălaș, devine-ulciorul
profund ca o privire-n luciul apei.
E-aceeași mare, ca întotdeauna,
geometrizată-ntindere din toate,
unde plutesc toți munții și toți norii
ca insule de liniște-ntre ore.
La mesa puesta.
Reunidos al calor del buen cafe,
la panes resplandecen con la calma
de las paredes blancas, encendidas,
rebosantes de luz por la ventana.
Ya la paja se extiende entre los pinos,
crece la claridad y forma el cielo,
forma una habitacion, forma una jarra
profunda como el ojo del espejo.
Es el mismo mar, el mar de siempre,
llano rectangulat de cada cosa,
donde flotan los montes y las nubles
como islas de quietud entre las horas.

Triptic Albastru

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

I.
Sunt dimineți
în care mergi la râu
și te oprești
să-asculți în vânt
o voce iubitoare – marea.
Să zbori ai vrea
și să urmezi curentul
din părul ei cel despletit,
și-astfel speranța te menține
deasupra trestiei, plutind.
II.
Un porumbel
ponoave traversează
spărgând
în purpuriu și gri
convingerea privirii.
Se rumenesc știuleții
ce-s absorbiți de raze,
străluminând pe cer
ca niște ochi
crescând de fericire.
III.
Așa, în dulcea lene,
îmi odihnesc eu trupul,
și-amiaza în pridvoare
ia-nfățișarea
bărcii ce lunecă departe.
Și printre nori plutind
albaștri-n orizont,
contemplu luna
dezbrăcată, ce doarme
lângă râu.

Muzica în Epoca Fierului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

lui Gabriel Macotela.
Acesta nu-i vântul dintre sălcii
sau al înalților eucalipți,
nu-i vântul ce-nflăcărează lumânări
și mișcă cu lentoare pala morii.
Nu-i vântul ce risipește nori
prin calendarul verii
sau vântul zorilor
născându-se în păsări.
Surori și frați,
aceasta nu-i balada toamnei
sau cântu-ndrăgostiților
purtându-și iubirile pe raza lunii.
Și nu e ritmul cristalelor zăpezii
sau dansul alternant al zilei și al nopții,
nici suflul candețat al gurii tale,
ci-i sufletu-mi pulsând.. ascultă:
E vocea orașelor fără speranță și bolnave.
– pereți metalici, blocuri și zăbrele.
Motoru-omniprezent și larma
unui timp ce se va disipa.
E-un cântec frust care-n Apocalipsă
găsește un ecou de transformare:
Tărâmul vitezei
și semnelor încrucișate în clepsidră.
E nebunia industriei ce urlă
în fabrici exploatate mii de ori.
Laboratoare de rugină și gaze-nșelătoare.
Uzinele contează, nu tu sau eu.
Căldură, aburi și frecare – mașinării
oribil ciripind prin vârsta asta goală,
să umple butoiul fără fund. E limba
internațională-a lăcomiei.
Noul limbaj universal:
O limbă-a infamiei, esperanto*
– ramificații, vârfuri, lanțuri.
Și Epoca de Fier nu recunoaște-o altă voce.
Dar nu poate dura la nesfârșit căderea,
căci are limite și huietul.. ascultă:
Acesta nu-i vântul dintre sălcii
sau al înalților eucalipți..
La música en la edad de hierro.
a Gabriel Macotela.
Éste no es el viento de los sauces
ni el viento de los eucaliptos,
ni siquiera el viento que enciende las velas
y mueve lentamente los molinos.
No es el viento que desplaza las nubes
en el calendario del verano
ni el viento de la aurora
naciendo en las aves.
Hermanos, hermanas
ésta no es la canción del otoño
ni la canción de los amantes
naciendo el amor a la luz de la luna.
Éste no es el ritmo de los cristales de nieve
ni la danza alterna del día y la noche,
ni el pausado ritmo de tu respiración
y es mi respiración.. escucha:
Es la voz de las ciudades enfermas sin remedio.
las láminas, los dados, las varillas.
El ubicuo motor y el desconcierto
de una época que se disipa.
Es el sonsonete trillado que en el Apocalipsis
encuentra un eco de la transformación:
El reino de la velocidad
y los signos cruzados del tiempo.
Es el estrépito insensato de la industria
las fábricas mil veces explotadas.
Rastros de herrumbre y gases insidiosos.
Las fábricas, no tú ni yo.
Fragor, fricción y bruma entre la maquinaria
horrísono chirriar en esta edad vacía,
en este barril sin fondo. Es el idioma
internacional de la usura.
La nueva lengua universal:
El esperanto de la infamia
los alambres, los picos, las cadenas.
La edad de hierro no reconoce otra voz.
Pero no puede prolongarse eternamente la caída
porque el ruido tiene límites.. escucha: