https://versuri.pro Versuri corectate și explicate Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.9 https://versuri.pro/wp-content/uploads/2026/01/cropped-favicon-32x32.png https://versuri.pro 32 32 https://versuri.pro/adrian-maniu-priveliste-blestemata https://versuri.pro/adrian-maniu-priveliste-blestemata#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000 http://versuri.pro/?p=87881 →]]> Cerul îngroapă
stele ce scapă.
Clopotul bate
ruga de seară
iară și iară.
Luna – o gheară.
Noaptea se zbate
și ne-mpresoară.
Pomii nebuni
cresc în furtuni.
Cerul s-a-nchis.
Ultimul vis
calea coboară,
dreaptă, ușoară,
până-n abis.

]]> https://versuri.pro/adrian-maniu-priveliste-blestemata/feed 0 https://versuri.pro/adrian-maniu-salomeea https://versuri.pro/adrian-maniu-salomeea#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000 http://versuri.pro/?p=5466 →]]> Să vie Salomeea
Ca un șarpe, târându-se spre strachina cu lapte,
Cu ochi de aur în aurii inele,
Cu pleoape de cerneală,
Cu tâmplele înrămurite de vine verzi ca fierea,
Cu unghiile vopsite-n fapte.

]]> https://versuri.pro/adrian-maniu-salomeea/feed 0 https://versuri.pro/adrian-maniu-dragoste-si-aici https://versuri.pro/adrian-maniu-dragoste-si-aici#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000 http://versuri.pro/?p=5467 →]]> Dragoste, și aici toamna a bătut la sânge
Pomii, din care a lăsat numai bice.
Vântul a ajutat frunzelor să pice..
Pe urmă îi pare rău, și plânge.
Am pornit singur de-a lungul caselor sub cetate
Până la catedrala înfriguratǎ.
Duminica jelea din clopotele toate,
singură, ca un suflet într-o gloată.
Dorul mă îndemna să văd iarba veștejită,
apa curgând grăbită și pustie,
orii pietroși, ca o turmă vopsită
cu amurg pe frunte, pentru măcelărie.
Fără margini, câmpul îmi strângea mai tare pieptul,
câmpul nu mai avea nicio floare!
Mă întrebam: „Unde e dreptul
Meu la viață, într-o lume care moare?”.
Stăruitoare, ispita unui grabnic sfârșit
Bate sub tâmple asemenea păsării ce în noapte
Fâlfâie, deasupra cuibului prăbușit.
Dragoste, nu auzi și tu aceleași șoapte,
când toamna biciuie la sânge pomii goi,
înclinați să fugă, de-a lungul drumului blestemat?..
Noi, care rămânem, suntem drumeții, noi,
dacă rămânem, când pe totdeauna timpul a plecat..

]]> https://versuri.pro/adrian-maniu-dragoste-si-aici/feed 0 https://versuri.pro/adrian-maniu-iarna-cu-zapezi-de-argint https://versuri.pro/adrian-maniu-iarna-cu-zapezi-de-argint#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000 http://versuri.pro/?p=5468 →]]> Iarna cu zăpezi de argint are să vie.
Mă simt atât de obosit, atât de obosit!..
În spitalul ăsta, cearceafurile par de hârtie.
Mi-au luat hainele, că nu mai am de trăit.
Ieri îți făcusem încă poezii,
cu versuri dulci și triste, cum îți place ție,
și cum ai multe – dacă le mai ții..
Vai, ce amară doctorie!..
Pe fereastră nu se mai vede nimic,
de gemete, vântul nu se mai aude.
Patului de lângă mine i se pregătește dric,
Buzele sunt arse, iar sfaturile doctorului crude.
Știu.. obrazul tău, atât de luminos,
Ca iarna de argint, iubita tie..
N-am să mai calc niciodată pe jos
Ar trebui, cineva să mă ție.
Ziceau să mă hrănesc mai bine..
Și gura ta e sânge foarte sănătos..
Tu însă n-ai de ce să vii la mine;
Să-mi scrii o vorbă – ar fi prea frumos!.
Vai, câteva minute să stai!
De gâtul tău să-mi încălzesc mâinile de gheață,
Și puține flori ieftine să-mi dai,
să se usuce până-n dimineața..
Eu aș cânta cele mai frumoase cuvinte,
încet, că abia pot vorbi..
Le-ai crede aceleași jucării..
Ar fi atâtea adevăruri sfinte!.
Lumea ar zice: „E tot nebun..”,
neștiind ce aproape sunt de tăcere
Când aș fi vrut să fiu atât, atât de bun!..
Sigur nici n-ai să mă citești, nici n-ai să vii.
Să fi știut că scrisoarea sub ochi o să-ți cadă,
aș fi încercat mai bine – și n-aș fi putut scri,
în iarna cu argint de zăpadă..
Odată, însă, are să mă înțeleagă..
Puternic am să-i cad în genunchi – pentru iertare
Eu fiind în agonie, o să-mi zică:
„Sunt a ta pe viața-ntreagă”
Nu! Doctoriile îmi dau iar aiurare.
Fiindcă altfel nu poate să fie,
fiindcă de ce m-ar iubi vreodată?
Destul când pentru ea e bună și curată..
Cum sunt fulgii, albi în vijelie..

]]> https://versuri.pro/adrian-maniu-iarna-cu-zapezi-de-argint/feed 0 https://versuri.pro/adrian-maniu-iepuras-de-paste https://versuri.pro/adrian-maniu-iepuras-de-paste#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000 http://versuri.pro/?p=5469 →]]> Fetița – cu ochi mai albaștri în obrazul pal –
Șoptește: e frumos afară ca-n poveste.
Privește din fereastra de spital
La primăvara – care a venit ca boala fără veste.
Zarzărul, alb ca un nor, zumzește de albine.
Un laicer de soare s-a suit în pat.
Dulce sufletul – vrea să pornească spre mai bine
Prin serile în care – cel mort pentru toți – e serbat.
Convalescenta cu părul pe plapumă risipit
s-a împăcat cu gândul: „de piept am să mor”.
Și inima se grăbește în pieptul abia mijit.
După ce duhovnicul care a fost chemat,
bătrân blajin, i-a povestit încetișor
despre cel chinuit, sacrificat,
ucis pentru mântuitoare viața tuturor,
intră sora, aducând în poale
ca o jucărie vie – un iepuraș, cu codița cât un degetar
și ochi de jidan – „E de la Bacteriologie, dar
poți să te joci cu el până mâine, când îl vom injecta cu boale”
Li se dau toate suferințele omenești – mereu,
pentru ca să găsească la toți suferinzii scăpare.
Fetița întrebă: „E pentru mântuirea noastră, jertfit ca fiul lui Dumnezeu?”
Sora-i zice: „Nu vorbi păcat atât de mare”.
În hohot de clopote, zarzărul se scutură în sfințit.
Un nor ca o năframă, pe fața cerului, șterge o stea tristă.
Fetița a trecut la alt gând, zâmbind ostenit,
încercând să facă iepurași, înnodând o batistă.

]]> https://versuri.pro/adrian-maniu-iepuras-de-paste/feed 0 https://versuri.pro/adrian-maniu-noptare https://versuri.pro/adrian-maniu-noptare#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000 http://versuri.pro/?p=5470 →]]> Fiecare floare,
clopot care moare,
de-nviere cântă.
Seara se avântă.
Norii se destramă
din apus de aramă.
Soarele revarsă
rană roșie stoarsă,
țâșnind pe munți goi,
sângele în ploi.
Norii umflă poale.
Stelele, domoale,
lacrima înțeapă,
nălțând cer în apă.
Câmpuri de urzici,
zare vineție,
drumul o fâșie.
Munții se fac mici.
Satul, ghemuit,
clipește sfârșit.
Liniștea-l apasă.
Fiecare casă
fumează din pipă.
„Cra!..” tăcerea țipă.
Dracii razna zboară
din luna de ceară.

]]> https://versuri.pro/adrian-maniu-noptare/feed 0 https://versuri.pro/adrian-maniu-glas-de-toamna https://versuri.pro/adrian-maniu-glas-de-toamna#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000 http://versuri.pro/?p=5471 →]]> Toamna a făcut inimi de aur din foi.
Nici o vorbă, nici un glas. Liniște târzie.
O pasăre se face mică, în cerul ce-o să fie alb de ploi.
Inimă, potolește-ți zbuciumarea.
Pământul are odihnă pentru toate.
Cerul din slăvi înnorate,
împarte uitarea.
Liniște în ogorul unde sămânța veghează,
liniște în sufletul învins,
liniște pe foile ce s-au desprins
și-n steaua care stă să cadă.

]]> https://versuri.pro/adrian-maniu-glas-de-toamna/feed 0 https://versuri.pro/adrian-maniu-cu-fruntea-in-mana https://versuri.pro/adrian-maniu-cu-fruntea-in-mana#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000 http://versuri.pro/?p=5472 →]]> Cu fruntea în mână, dorind de tine,
ascult povestea trecutului,
în toamna asta, în care au murit gherghine,
și a rămas mireasma lutului.
Văd și acum vorbele zburate,
ca un roi de fluturi.
(În surâsuri curate,
le mai fluturi?).
Afară e noapte neliniștită,
ca o dragoste în care înțelegi sfârșitul.
Poarta pustie se bate, de vânt trântită.
Palidă luna își încovoaie cuțitul.
Oare numai suferință e fiecare clipă?
Răspunde, floare ruptă din tulpină,
pasăre lovită în aripă,
și iubire chinuită fără vină.
Singură teama știe să-nfrunte
visul născut să se sfarme?
Împiedicând mâna, în frunte
să dea liniștea de plumb, a unei arme.

]]> https://versuri.pro/adrian-maniu-cu-fruntea-in-mana/feed 0 https://versuri.pro/adrian-maniu-cantecul-nemarginit https://versuri.pro/adrian-maniu-cantecul-nemarginit#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000 http://versuri.pro/?p=5473 →]]> În talpa mormântului,
Din noaptea pământului,
Argint șters, sună smerit,
Greierele ostenit.
Sună lin, ca o tăcere
Dintr-o veșnică durere.
Când tot cerul-i colb de stele,
Scăpărând cu focuri grele,
Necuprins, peste pustie,
Într-o vreme prea târzie.

]]> https://versuri.pro/adrian-maniu-cantecul-nemarginit/feed 0 https://versuri.pro/adrian-maniu-crucile-fantanilor https://versuri.pro/adrian-maniu-crucile-fantanilor#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000 http://versuri.pro/?p=5474 →]]> Sătulă stă cireada sură, îngenunchiată la fântână;
Boi mari, în freamătul de iarbă, închid greoi ochii fumurii,
Izbind cu cozile în muște; tălăncile domol se-ngână,
Stol, graurii, scântei de soare, s-au fugărit pe bălării.
Vechi aur picură-n găleată; încovoiată, ziua moare..
Un taur se ridică, negru, în seara galbenă, mugind,
Frecându-și rapănul de crucea tremurător scârțîitoare,
Cu un Hristos ce-n zugrăveală se strâmbă schilav, suferind.

]]> https://versuri.pro/adrian-maniu-crucile-fantanilor/feed 0