Fetița – cu ochi mai albaștri în obrazul pal –
Șoptește: e frumos afară ca-n poveste.
Privește din fereastra de spital
La primăvara – care a venit ca boala fără veste.
Zarzărul, alb ca un nor, zumzește de albine.
Un laicer de soare s-a suit în pat.
Dulce sufletul – vrea să pornească spre mai bine
Prin serile în care – cel mort pentru toți – e serbat.
Convalescenta cu părul pe plapumă risipit
s-a împăcat cu gândul: „de piept am să mor”.
Și inima se grăbește în pieptul abia mijit.
După ce duhovnicul care a fost chemat,
bătrân blajin, i-a povestit încetișor
despre cel chinuit, sacrificat,
ucis pentru mântuitoare viața tuturor,
intră sora, aducând în poale
ca o jucărie vie – un iepuraș, cu codița cât un degetar
și ochi de jidan – „E de la Bacteriologie, dar
poți să te joci cu el până mâine, când îl vom injecta cu boale”
Li se dau toate suferințele omenești – mereu,
pentru ca să găsească la toți suferinzii scăpare.
Fetița întrebă: „E pentru mântuirea noastră, jertfit ca fiul lui Dumnezeu?”
Sora-i zice: „Nu vorbi păcat atât de mare”.
În hohot de clopote, zarzărul se scutură în sfințit.
Un nor ca o năframă, pe fața cerului, șterge o stea tristă.
Fetița a trecut la alt gând, zâmbind ostenit,
încercând să facă iepurași, înnodând o batistă.
Sensul versurilor
O fetiță bolnavă într-un spital primește un iepuraș de Paște, dar se confruntă cu ideea sacrificiului și a suferinței. Versurile explorează inocența pierdută și căutarea de sens în fața bolii și a morții, juxtapuse cu simbolismul Paștelui.