Sătulă stă cireada sură, îngenunchiată la fântână;
Boi mari, în freamătul de iarbă, închid greoi ochii fumurii,
Izbind cu cozile în muște; tălăncile domol se-ngână,
Stol, graurii, scântei de soare, s-au fugărit pe bălării.
Vechi aur picură-n găleată; încovoiată, ziua moare..
Un taur se ridică, negru, în seara galbenă, mugind,
Frecându-și rapănul de crucea tremurător scârțîitoare,
Cu un Hristos ce-n zugrăveală se strâmbă schilav, suferind.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj rural static, unde cireada se odihnește la fântână, iar un taur se freacă de o cruce veche. Imaginea Hristosului schilav sugerează o pierdere a sacralității și o atmosferă de decădere.