Toamna a făcut inimi de aur din foi.
Nici o vorbă, nici un glas. Liniște târzie.
O pasăre se face mică, în cerul ce-o să fie alb de ploi.
Inimă, potolește-ți zbuciumarea.
Pământul are odihnă pentru toate.
Cerul din slăvi înnorate,
împarte uitarea.
Liniște în ogorul unde sămânța veghează,
liniște în sufletul învins,
liniște pe foile ce s-au desprins
și-n steaua care stă să cadă.
Sensul versurilor
Piesa descrie atmosfera melancolică a toamnei, accentuând liniștea și acceptarea odihnei. Natura este personificată, iar sufletul este invitat să găsească pacea în mijlocul schimbărilor.