Arthur Rimbaud – Comedia Setei

Mai 1872.
1. Bunicii.
Noi suntem bunicii tăi,
Nu răi!
Plini de transpirații reci
Ale ierbii și-ale lunii.
Avem bune vinuri seci!
Sub cinstitul soare, lumii
Ce-i mai trebuie? să beie.
EU – Crunte fluvii să mă ieie.
Noi suntem bunicii tăi
Din văi.
Sub răchite-i un current:
Apa, -n șanțul ce-nconjoară,
Vezi, Castelul, curge clară.
Haide-n beci și fii atent;
Cidru-apoi și lapte dulce.
EU – Ba cu vaci să beau m-aș duce.
Noi suntem bunicii tăi,.
Tu, păi!
Ia licori din dulăpioare;
Ceai, Cafea, atât de rare,
Fierb în ceainice, ibrice.
– Vezi imagini, flori, ferice!
Drum din cimitir ne scoate.
Eu – Urne aș seca, pe toate!.
2. Spiritul.
Veșnice Ondine,
Rupeți ape fine!
Venus, soră cu azurul,
Miscă valul, purul!.
Jidovi din norveg prăpăd,
Ziceți-mi de-omăt!
Veci și dragi, voi, surghiuniți,
Despre mări vorbiți.
EU – Gata, pure băuturi,
Flori în căni de apă;
Nici legende, nici figure
Setei nu mă scapă.
Cântărețule, -a ta fină
Setea mea-i, nebună,
Hidră-n taină, căpcăună,
Ce, rozând, deprimă.
3. Prietenii.
Vino, vinuri vin pe plajă,
Valuri vin, un million!
Chiar și Biterul de vrajă
Dă din munți la vale zvon.
Peregrini cu minți trufașe,
Uite-absintul cu verzi cetini…
EU – Gata-aceste peisaje
Ah, beția ce-i, Prieteni?.
Eu să putrezesc mai demn e
Întru-un iaz, năprasnic,
Lângă plutitoare lemne,
Sub clăbucul groaznic.
4. Sărmanul vis.
Poate-un Amurg mă-așteaptă
Să-mi deie de băut
În vreun burg pierdut,
Și moartea-mi va fi dreaptă:
Căci firea mea tot rabdă!.
Să-alerg ce teritorii,
Când Răul va-nceta.
Când aur voi avea,
Spre Nord? Țări de Podgorii?..
– Ah, toate-s iluzorii,.
Rispiă sunt, vai mie!
Și dacă redevin
Același peregrin,
Han verde pe vecie
Deschis n-o să-mi mai fie.
5. Încheiere.
Hulubilor ce tremură-n cîmpe,
Vînatului, gonind, ce nopatea vede,
Supusei vite, creaturii apei, fie
Și ultimilor fluturi!.. le e sete.
Dar să pieri unde, singur, piere-un nor
– Ah, ocrotit e tot ce e răcoare! -,
Să mori în ude viorele care
Umplu pădurile cu zorii lor?