Din fumul ăstor vechi cetăți mișele,
Din prafuri groase, reci,
De muzee, de străvechi biblioteci,
Cu porniri sălbatice, rebele,
Făr-a mă opri prea mult la vreo răscruce,
Mă duc,
Spre landele nemărginite,
Spre codrii uriași și cântători ai libertății mele.
Pentru-a ieși la larg în grabă, iau drumul cel mai scurt, ce duce
Peste închise, îngrijite, vechi grădini,
Cu statui îmbătrânite și faimoase,
Rup garduri,
Calc prin straturi și pe flori,
Arunc cu pietre-n pomi, de parcă-aș fi la mine-acasă
Și trec –
Că vor cărți, c-or blestema atâția-n urmă mea
-Ce-mi pasă!
Sensul versurilor
Piesa exprimă o dorință puternică de libertate și o respingere a constrângerilor impuse de societate și istorie. Protagonistul se îndreaptă spre natură, sfidând regulile și convențiile.