Tardivă disperare e speranța – și înțeles descoperit cu amnezia •
Casa-i locul unde numele veritabil se pierde și suntem anonimi •
Se dizolvă-n transparențe incomprehensibile scara metasemiozelor – și-un orizont topit de depărtări își scutură peste pașii osteniți albastrul de pasăre •
Nesfârșit, tronul răului – când după toamna sensurilor urmează iarna curată a înțelegerii •
Pietre de frig pe drumul arid – precum luna ciuruită de depresiunile depresiunii ce ne năpădește •
Scârțâitoare suficiență a ricanării meschine •
Vreau să te uit lume colorată cu moarte – acuarelă infernală a mediocrității •
Filamentele visului țes paradoxul neființei mele de somn •
Merg cu agonia pe spumă – spasmodice, tâmplele-și zămislesc preschimbarea în aripi •
Craniul – minotaur incestuos – mi-este ou de Tezeu •
Inima – labirint gravid de ocean – ne povestește la fereastră măiastra de oglindă a ghețurilor •
Somn adânc sufocat de zăpadă •
Voci din cristalul polilor •
Cartea albă a poruncilor se șterge cu guma •
Schije de idei înoată prin mine – alogenul •
Își înghite cutia omul care depășește lumea experiențelor •
Caut clipa vecină cu neantul – absența ce-mi va lămuri prin imposibil hrănitor nebunia •
Anarhistul-meduză e gata să-mi fluture drapelul •
El, forcepsul cel mai aproape de naștere •
Cu toată furia fără mască a chipului meu – ție mă dărui – Avis •
Cu vâsle încete
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente profunde de disperare și alienare, căutând un sens în absență și neant. Este o meditație asupra condiției umane, marcată de suferință și dorința de transcendere.