Ara Alexandru Șișmanian – Smerenie

Ning cu tot sufletul în sălbatice abisuri de cer –
flaute de durere – trepte de îngenunchiere –
smerită dizolvare în lontan •
parcă un stol de catedrale
ar străbate în zbor abisurile •
prag de vid – mântuire albastră –
stingere înceată în neant smerit •
ochii cresc nesfârșiți de moarte –
craniul se desface nesfârșit în voci –
se întrerup în cântec –
lacrimile de stingere ale lontanului –
pierdute-n evanescența –
tulburată a ecourilor •
cristale întrebătoare –
parcă s-ar privi –
parcă s-ar visa –
parcă s-ar stinge •
pleoape se smeresc –
și pașii în sfioase priviri •
tălpile se roagă-n netezime –
ochiul orb nu poartă din privire –
o lipsă –
ci poartă privirea absolut netedă –
acum că din amurg se scutură cenușa albastră •