Poate un tren din îndepărtate bilete • poate un orologiu
scuipând greață și timp ‒ sau o minge de tenis înghițind la
scatoalce • poate o mână ce culege vise din albastru de pietre •
sau galopul tobelor șiroind în auzuri de azur străveziu • vidul
ne cheamă cu vocile cu care-l chemăm • parcă un șarpe și-ar
desface deșertul prin sunet de suflete • iar zările s-ar
preschimba în oglinzi • atunci te învelești în ninsori de înserare
‒ atunci întunericul îți dăruie femeie după femeie • de parcă
bezna însăși ar fi una • buzele ei te trezesc în toate părțile
corpului ‒ și tâmpla ta devine o barcă plină de insomnie și
somn • un jucător se apropie prin porțile deschise ale nopții ‒
înveșmântat fantomatic în var • el te caută în pașii vorbelor tale
împușcate ca niște păsări • în toate acele cuvinte ce ți s-au ofilit
încet-încet în urmă • trupul tău își schimbă culoarea ce-ți
lunecă-n iarbă printre salive de melci • da, în transpirația verde
a pământului • osteneala îți zămislește o cabană unde te fărâmi
ca să dormi • tristețea ți-e servită la masă cu lacrimile ca
garnitură • și afli că nu erai decât larva viselor tale ce
devorându-te ‒ zboară în preschimbări somptuoase • nisipul
așteptărilor te pîndea dintre sticlă și-argint • iar ora a mers mai
departe fără să mai împartă cu tine guma și sarea • și când n-a
mai fost tot ce-a fost ‒ pentru c-a dispărut tot ce fusese • tu ai
mai scris ‒ sau ai băut ‒ sau ai murit o poveste
Sensul versurilor
Piesa explorează efemeritatea vieții și transformarea continuă a realității prin vise și experiențe. Vorbește despre deziluzie, acceptarea morții și căutarea sensului într-o lume în continuă schimbare. E o meditație asupra condiției umane.