O toamnă plânsă ca o văduvă subțire
În haine negre, ‘nvăluind în ceață inimi..
Să plângă ea nicicând nu va-nceta
Cuvintele bărbatului, de viață pline.
Așa va fi până zăpada moale
Se va-ndura de obositu-i chin..
Pentru durere și pentru uitare
Să-ți dai viața nu e deloc puțin.
Sensul versurilor
Piesa descrie o toamnă personificată ca o văduvă tristă, simbolizând durerea și pierderea. Sugerează un chin persistent până la o alinare finală, dar subliniază sacrificiul imens al vieții în fața durerii.
