Mă rog la floarea de cireș
Mă rog la frunza de măceș
Mă rog la spicul grâului
Mă rog la unda râului
Dă-i omului tot ce-i frumos
Dă-i gânguritul cel duios,
Al porumbeilor pe ram
Dă-i boare de parfum prin geam
Dă-i dorul de-a umbla prin munți
Cu zori și cu zăpezi pe frunți
Cu flori pe cărărui pe stânci
Cu vulturi peste râpi adânci
Dă-i pâine albă lângă vin
Și peste casă cer senin
Și frate bun și bun vecin
Și somul noaptea fără chin
Dă-i chipul din izvor curat
În care și-a astâmpărat
Și setea și obrazul cald
În drumului către înalt
Mă rog la toate câte sunt
Să fie bine pe pământ.
Sensul versurilor
Piesa este o rugă către elementele naturii și divinitate pentru a aduce frumusețe, pace și bunăstare oamenilor. Este o invocație pentru o viață simplă, dar bogată în experiențe și relații umane autentice, într-un cadru natural idilic.