III
Mai viu decât noi, visul nostru
gura și-a deschis și ochii.
Trupurile noastre la lumina zilei se preschimbă în cărbune.
Niciunul dintre voi n-a avut darul să vadă pântecul de piatră al artei. (Ultimul născut va da în vileag tainele norocului.)
De crezi sau nu, în vis s-a hotărât începutul lumii. Renunță la pretenții, vina lor e și vina noastră, străine, mulțumește-te cu zeama acră a destinului, dacă te țin curelele,
gloria nu trece pe aici desfrunzită, bucură-te în felurite chipuri de aceeași bucurie, înalță-te tot mai mult spre sfârșitul pământului (mult mai bine se văd oamenii din ceruri), e vremea să fii primul la toate!
Bătrâneții i se conferă o umbră tânără pentru activitatea de-o viață ―
gloria nu trece pe aici, străine!..
Plutire de-ai fi acestui cântec de plumb care-mi picură în urechi, mărșăluind, mai apoi, prin mine ca o procesiune de lilieci, de la un capăt la altul, precum ora-n pustiuri, amestecându-mă cu minciuna și desfătarea înaltelor mese, unde se scriu manuale de legi menite a ne măsura zilele prin care pribegim, căutându-ne umbra sub tihna de cenușă a mahărilor,
și tot nu ți-aș spune, străine,
cine a tăiat buricul bufon al acestei lumi.
Sensul versurilor
Piesa explorează natura efemeră a existenței și a gloriei, sugerând că realitatea este adesea o iluzie. Se vorbește despre acceptarea destinului și despre căutarea sensului într-o lume guvernată de minciună și de legi restrictive.