Îţi voi urma sfatul, bătrâne!…
Feerică este mâna prietenului la plecare.
În a frunzei matcă simetria este ucisă.
Virgină, viespea focarul străzii bastarde caută. Îl caut şi eu..
Urbea îşi impune a sa concentrare febrilă:
„În astă seară, unul pe celălalt, din icoane, sfinţii se răpesc ― cunoscute sunt făcătorilor de zei măruntaiele simfoniei.
Fatumul, spălându-şi coama în apa fluviului, gravează în fruntea rătăcitului lacrima papei!
Schimbătoare culori bat la uşa făgăduielii:
„Se întâmplă să afli al Vestalei cântec sfâşiat de pofte ― se întoarce tot timpul în ea. Aşa ne place să facem!”
Noaptea a năpădit portocalii, tabla de şah refuză paradoxurile lui Zenon din Eleea..
(Mă întreb: ce-o fi spunând Borges!?)
Al eterului flaut, râzând, desparte legile consolării: în floarea pe jumătate deschisă doarme sămânţa spiritului.
Sanctitatea mă dăruieşte Pergamentelor şi pântecelui matern.. Şi aceasta e mult..
Ce mai..! Am cunoscut o haimană de poet.
Sensul versurilor
Piesa explorează o călătorie spirituală și intelectuală, reflectând asupra condiției umane și a căutării sensului în viață. Poetul se lasă ghidat de înțelepciune și experiență, confruntându-se cu paradoxuri și căutând iluminarea.