Un infern fără diavoli
De cine-ar fi putut fi inventat
Dacă nu de cei ce se chinuie-n el?
Sunt obligată să mă întreb
Și să mi-i imaginez
Făcând eforturi să aprindă focul
În umezeala aceea din centrul pământului,
Apoi cărând deșelați căldările cu smoală,
Și furcile, și celelalte unelte,
Și apoi, când totul este gata,
Repartizându-și rolurile cu schimbul
(Care sunt astăzi dracii, care sunt păcătoșii)
Ca într-un mister medieval
În care mascarada nu interzice delirul.
De altfel, faptul de a ști cu exactitate
Orele între care diavolul ești tu însuți
Nu-i nici pe departe un argument
Că diavolul nu există.
Sensul versurilor
Piesa explorează conceptul de infern nu ca un loc fizic creat de entități externe, ci ca o stare auto-impusă. Sugerează că suferința este perpetuată de cei care o experimentează, prin rolurile pe care și le asumă.