Uneori aproape urâtă,
Alteori minunat de frumoasă. Ce-aș putea să-i cer
Oglinzii din ușa dulapului
Ștearsă de datină,
Când eu mie nu îmi pot fi cântar
Și toate punctele de reper
Ale lumii se clatină
Rar, tot mai rar? Nu oglinda
Răsfrângând când iarba, când norii
În nehotărâtul tangaj
Hotărăște,
Nici timpul tors pe fusul aurorii
Bătrânește,
Uituc,
Nici mirosul de frunze de nuc
Din dulapul copilăriei, uriaș;
Doar legănarea
Între viață și moarte
Acasă,
Întoarcerea și plecarea
Pe același loc,
Precum marea;
Mai aproape,
Mai departe,
Uneori urâtă, alteori frumoasă.
Sensul versurilor
Piesa explorează dualitatea vieții, balansul constant între frumos și urât, viață și moarte. Este o meditație asupra efemerității și a ciclurilor nesfârșite ale existenței, reflectată în metaforele naturii și ale amintirilor.