Nostalgia arhitecturii
Într-un peisaj de chirpici,
Nostalgia munților
Printre coline de apă
Cine-ar putea să priceapă?
Tot ce se năruie-aici?
Înțelepciune dospită
Din bălegar și noroi,
Muruită pe crengi încă vii,
Delirantă,
Împletind în aceeași ispită
Arhitravele moi
Și coloane sculptate-n paiantă.
Visul pietrei visat
Într-un somn de pământ
Vălurit de-arături și de ploaie,
Dimineața cu temple
Ce rodesc vinovat
Și bătute de vânt
Se îndoaie.
Sensul versurilor
Piesa explorează nostalgia pentru arhitectura tradițională și peisajele rurale, într-o lume în schimbare. Versurile sugerează o meditație asupra efemerității și a transformării, unde elemente naturale și culturale se împletesc într-un vis melancolic.