Mă gândesc uneori
În timp ce visez
Că mă rostogolesc pe o scară
Ce păcat
Că scara aceea are un sfârșit.
Din moment ce nu mă pot opri să cad,
Aș putea face ingenios
Să dispară
Căderea însăși,
Dizolvându-i contururile,
Îndepărtându-i-le la infinit,
Lipsind-o de definiție,
De pragul de sus, de pragul de jos
O răsucire în zbor,
O zvârcolire spre-adânc
Ar fi identice,
Cu o condiție:
Să reușesc să amân
Punctul bătrân
Al sfărmării de lespede,
Fără ca asta să mă împiedice
Să cad din ce în ce mai repede!
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea unei căderi inevitabile, încercând să amâne momentul impactului final. Vorbește despre acceptarea destinului, dar și despre dorința de a controla sau de a schimba cursul evenimentelor, chiar și în fața inevitabilului.