Pe lacul morii apa se-mbracă-n mantii lucii
De mucilaginoase mătăsuri verzi smarald
Și roții-ntepenite îi crește blana verde
Să-i țină-n părăsire de moale și de cald.
De vrei să treci cu barca, lungi mâini te țin în loc
Și-oculte, verzi miasme îți amețesc plămânii,
Pe când secrete broaște slujesc solemn prohod
Pe-altarul vechi și profanat al pâinii.
Și nu e nici un secol de când priveam vrăjită
Copiii cum se joacă-n făină ca în nea
Și alegeam din gloată-o fetiță albă toată
Să crească și să fie mama mea
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj dezolant al unui lac cu o moară abandonată, evocând un sentiment de melancolie și pierdere. Amintirile despre trecut contrastează cu prezentul sumbru, sugerând o transformare tristă a locului și a timpului.