Minunea trosnește sub tălpile mele,
Abia îmbrăcată în fragedă formă
A crengilor ude,
Deasupra capului meu se dezlănțuie
Și picură-n mine.
Glasul ei limpede
Și neînțeles se aude.
Ea curge pe pietre
Și le face frumoase,
Adoarme în fragi
Și le coace în somn,
Conul de brad îi e palat,
Leagăn ochiul de cârtiță,
Lumanare
Oricare pom.
În ea încap
Și fructele și rădăcinile,
Și fluturii și albinele,
Și răul și binele
Din cer și de pe pământ,
Și chiar și eu,
Nevrednica,
Nealungată
Niciodată
Din raiul
Pe care-am încercat
Să-l pângăresc
Pricepând.
Sensul versurilor
Piesa descrie o conexiune profundă cu natura, văzută ca o entitate purificatoare și atotcuprinzătoare. Vorbitorul se simte acceptat și parte integrantă a acestui rai natural, în ciuda imperfecțiunilor sale.